Camerele video vor fi pornite până la deschiderea secțiilor de votare și după închidere

La scrutinul prezidențial de duminică înregistrarea video va începe odată cu operațiunile electorale preparatorii privind deschiderea secției de votare și va fi oprită la deschiderea secției de votare, adică ora 07.00. Ulterior, înregistrarea video va fi repornită în momentul închiderii secției de votare și oprită după finalizarea procedurii de numărare și totalizare a voturilor de către membrii biroului electoral al secției de votare, transmite IPN cu referire la o decizie a Comisiei Electorale Centrale.

Camerele video vor funcționa în timpul sigilării urnelor de vot, verificării existenței listelor electorale, buletinelor de vot, ștampilelor etc. Acestea vor fi deconectate începând cu ora 07.00 și vor fi repornite după închiderea secțiilor.

În cazul organizării turului doi de scrutin, înregistrarea video va fi realizată conform modalității enunțate mai sus pentru turul întâi.

Potrivit CEC, sistemul de înregistrare video nu are conexiune la rețeaua internet, este funcțional și activ doar în ziua votării, pentru a monitoriza operațiunile electorale în lipsa alegătorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.