Căldura va ajunge prioritar în blocurile de locuit fără datorii la agentul termic

SA „Termocom” anunţă că prioritar la agentul termic vor fi conectate blocurile de locuit din capitală care au achitat integral datoriile pentru agentul termic consumat. Anunţul vine în contextul deciziei primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, potrivit căreia sezonul de încălzire în municipiul Chişinău ar putea începe pe 28 octombrie sau 1 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al furnizorului, prioritar sunt conectate la reţeaua de alimentare centralizată cu energie termică blocurile locative care înregistrează un grad de achitare de 100%, iar în cazul caselor multietajate - cu achitări de 80-100% Este acceptată racordarea doar după prezentarea materialelor despre activitatea gestionarilor fondului locativ de recuperare a datoriilor.

Furnizorul de agent termic menţionează că blocurile de locuit cu datorii la agentul termic consumat riscă să rămână fără căldură în următorul sezon de încălzire. În prezent, 651 de blocuri de locuit din capitală au fost conectate deja la căldură. Alte 2297 de blocuri dispun de paşapoartele tehnice semnate, iar 1284 de blocuri dispun de permise de conectare la agentul termic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.