Consiliu Național al Monumentelor Istorice a avizat proiectul propus de municipalitate privind reparația porțiunii de drum pe 31 august 1989 din centrul capitalei, unde a fost descoperit un caldarâm istoric, transmite IPN.
„S-a discutat deja mult la acest proiect și la nivel de schiță. Au mai fost și ședințe, unde au fost propuneri de îmbunătățire și cred că am ajuns la o etapă când putem aproba”, a menționat în cadrul ședinței CNMI secretarul de stat al Ministerului Culturii, Vladimir Vornic.
Vladimir Vornic a precizat pentru IPN că tronsonul cuprins între străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni urmează a fi conservat și reabilitat corespunzător pentru a păstra acel caldarâm vechi și istoric.
„Chiar și porțiunile lipsă, cei de la Primărie au menționat că au adunat piatră, bucăți de piatră corespunzătoare, cu care se va lucra pentru a repara această porțiune” a precizat Vornic.
Municipalitatea informează că, imediat ce va fi recepționat avizul se va purcede la procedurile de licitație.
„Urmează să primim proiectul avizat în modul corespunzător, după care vor fi organizate licitațiile”, a menționat la rândul său viceprimarul capitalei Ilie Ceban.
Strada 31 August 1989 a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022, fiind redeschisă integral pentru circulație la sfârșitul anului 2023, cu excepția tronsonului dintre străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. În timpul lucrărilor, în martie 2023, a fost descoperit un caldarâm vechi, datând din secolul al XIX-lea. Această descoperire a suscitat interesul autorităților și al specialiștilor în patrimoniu, determinând oprirea temporară a lucrărilor pentru evaluare și documentare istorică. Zona a fost conservată până la stabilirea unei soluții pentru valorificarea sa.