Câinii fără stăpân în municipiul Chișinău: izolare, sterilizare sau eutanasiere?

Peste 90 de persoane au solicitat lunar ambulanța în municipiul Chișinău, în primele trei luni ale anului curent, după ce au fost mușcate de câini fără stăpân, iar numărul cazurilor de acest fel este în ușoară creștere comparativ cu ianuarie-martie anul trecut, când se înregistrau în fiecare lună 80 de cazuri. Mai mult de jumătate dintre cazurile de mușcături sunt cu hemoragie, dar care este controlabilă. Există însă și cazuri în care rana provocată de animal prin mușcătură este adâncă. Recent la 112 s-au înregistrat mai multe apeluri în care copii au fost atacați de câini în drum spre școală, iar rănile provocate de mușcături erau adânci și sângerau masiv, menționează Ana Carpovici, specialistul în relații publice din cadrul Serviciului Național Unic de Urgență 112. 



Problema maidanezilor din capitală ar putea soluționată în 3-5 ani

Karl Luganov, șef-interimar al Secției control și protecție a animalelor din cadrul Direcției generale locativ-comunală și amenajare (DGLCA) este de părere că problema câinilor fără stăpân ar putea fi rezolvată în 3-5 ani, dar există anumiți factori care influențează negativ asupra problemei. „În septembrie 2019, a fost adoptat un regulament care prevede programe de sterilizare, înregistrare și microcipare a animalelor fără stăpân, evidența animalelor capturate. Adică, să fie o activitate mai transparentă. Însă în doi ani Regia Autosalubritate sabotează acest regulament și nu îl îndeplinește. În 2020 și 2021, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a efectuat două controale la Necropola din Chișinău, care se află în subordinea Regiei Autosalubritate. În ambele cazuri, ANSA a înregistrat 19 încălcări privind condițiile de întreținere a animalelor în Necropolă conform normelor sanitar-veterinare. Doar în anul trecut, 500 de câini au dispărut de la Necropolă sau au decedat acolo. Nici până acum nu s-a rezolvat această problemă. Și un raport al Inspecției Finaciare a depistat la fel numeroase încălcări. De exemplu, peste 3,5 milioane de lei sunt supra-cheltuieli neregulamentare din cauză că nu s-a respectat regulamentul respectiv. Adică, animalele au fost, de exemplu, capturate fără ordin de capturare, au fost reținute mai mult de 14 zile și nu se știe unde au fost eliberați acești câini fără stăpân. Avem apeluri din diferite sectoare ale orașului și din suburbii că maidanezii ar fi fost lăsați acolo și oamenii ar fi văzut chiar și automobile de la Regia Autosalubritate”, spune Karl Luganov. 

Secția control și protecție a animalelor din cadrul DGLCA a realizat în ultimii doi ani mai multe proiecte privind animalele fără stăpân. Până în iulie, în Chișinău urmează a fi sterilizați, vaccinați antirabie și microcipați peste 1500 de câini fără stăpân, din diferite sectoare ale capitalei. Dar insuficiența cadrelor nu permite soluționarea eficientă a problemelor. „Un an și jumătate în secție au activat doar doi angajați, după care consilierii municipali au votat organigrama, astfel ca în secție să lucreze șase persoane. Dar și șase angajați sunt puțini pentru rezolvarea problemei maidanezilor. Ar mai fi nevoie crearea unei subdiviziuni care să se ocupe de animalele fără stăpân, o altă subdiviziune care să se ocupe de animale de companie, o altă secție de adopție și alta de evidență și înregistrare a animalelor, o subdiviziune care să se ocupe și de cazurile de cruzime față de animale. În fiecare zi suntem telefonați de locuitori ai orașului care se adresează cu diferite probleme privind animalele, dar nu toate se rezolvă întrucât în prezent în secția respectivă activează numai trei angajați”, detaliază Karl Luganov.

Pentru a controla populația animalelor străzii, este necesar ca și în suburbiile capitalei să se desfășoare proiecte de sterilizare. „Recent am fost sunați de locuitori care au comunicat despre cazuri de câini agresivi, dar aceștia nu pot fi aduși la Regia Autosalubritate întrucât administrația Regiei nu dorește să semneze un nou contract în acest sens, în care i se cere mai multă transparență la gestionarea banilor și la întreținerea animalelor. În prezent este permisă eutanasierea animalelor fără stăpân doar în cazuri excepționale, de exemplu, dacă animalul este bolnav de rabie. Eu mă îndoiesc că la Necropolă se va face eutanasiere,  presupun că banii publici care vor fi alocați pentru eutanasiere ar putea fi cheltuiți în alte scopuri, întrucât activitatea Necropolei nu este transparentă”, a adăugat Karl Luganov.



Comportamentul față de animale trebuie să fie uman și responsabil

Când un om este mușcat în stradă de un câine, cine este de vină: omul, că nu a știut să se apere, sau animalul, că a atacat? Părerile sunt împărțite. Uneori câinele doarme, dar omul nu îl vede și în calcă. Sau cățeaua care are pui poate deveni agresivă. Și într-un caz, și în altul animalul se apără. Sterilizarea reduce situațiile în care animalele manifestă comportament agresiv. Dacă este sterilizată o femelă, masculii nu se mai luptă între ei pentru ea, menționează șeful interimar al Secției control și protecție a animalelor.

Câinii care atacă oameni sunt capturați și monitorizați pentru a exclude cazurile de rabie. „În ultima perioadă nu am înregistrat câini care să fi fost agresivi din cauza rabiei. Câinele devine agresiv dacă este provocat de oameni, dacă vede că oamenii se poartă urât cu el și în acest caz animalul se apără. Eu am văzut câteva cazuri în care părinții îi dădeau copilului de înțeles că pisica sau câinele din stradă este ceva negativ și trebuie să arunce cu pietre în animale. Apoi copilul poate fi mușcat de câine, dar părinții și copiii care aruncă cu ceva în animale sunt de vină, pentru că provoacă animalul să fie agresiv. Comportamentul față de animale trebuie să fie uman și responsabil”, a mai spus Karl Luganov.



Mai bine la Necropolă decât în stradă

Roman Trahtman, șeful Secției capturare din cadrul Regiei Autosalubritate neagă încălcările acuzate. „Evident, în condițiile în care la Necropolă se întrețin câini în număr mare, vor fi anumite incomodități atât pentru patrupezi, cât și pentru oamenii care lucrează cu aceste animale, dar e o necesitate a locuitorilor orașului de a întreține acești câini în Necropolă. Maidanezii care se află pe străzile capitalei prezintă un risc pentru locuitori, ei pot mușca sau speria oamenii. Așa ceva nu există în orașe din state civilizate și așa ceva nu trebuie să existe nici în Chișinău. Întrucât în capitală sunt înregistrați peste 10 mii de câini fără stăpân, desigur că ne confruntăm cu problema cum să cazăm acești câini în Necropolă, unde există toate condițiile de întreținere a patrupezilor. Orice instituție de stat, cum ar fi Necropola de la Chișinău, se confruntă cu problema finanțării instituției și cu problema cadrelor. Nimeni nu spune că Necropola este rai pentru câinii fără stăpân, dar este o necesitate ca maidanezii să fie aduși aici, pentru a asigura siguranța cetățenilor”, spune Roman Trahtman. Responsabilul se arată nedumerit de ce Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor timp de trei ani a expediat peste 100 de cereri de capturare și de întreținere a câinilor, iar apoi acuză încălcări la Necropolă. ANSA a eliberat licență pentru activitatea Necropolei în 2019, în 2020, pentru programe de sterilizare în masă a maidanezilor. „Cum ne-au eliberat aceste licențe, dacă spun că există încălcări?”.

Roman Trahtman are ce le replica și celor din Secția control și protecție a animalelor din cadrul DGLCA. Angajații secției ar ignora plângerile cetățenilor atacați de maidanezi. „Atunci când recepționăm o plângere că în cartier există un câine agresiv, de care oamenii se tem, acest animal trebuie evacuat. Statistica arată că zilnic 6-8 persoane sunt atacate de câini fără stăpân în orașul Chișinău, iar printre victime sunt și copii”. Potrivit lui Roman Trahtman, angajații Secției control și protecție a animalelor sunt responsabili să întreprindă măsuri de prevenire a unor astfel de cazuri, adică să identifice unde sunt concentrați câinii fără stăpân, să evacueze acești câini, „dar ei mai mult ar apăra drepturile animalelor, în timp ce sunt obligați să asigure siguranța oamenilor”. „Nu trebuie să ne batem joc de animale, dar unii oameni trebuie să conștientizeze că un câine fără stăpân este unul sălbatic și poate mușca, de aceea trebuie fie să le găsim stăpâni acestor animale, fie maidanezii trebuie să fie întreținuți în instistuții specializate, unde nu prezintă pericol pentru oameni și aceste animale se află în siguranță”.

În ceea ce privește eutanasierea animalelor, Roman Trahtman consideră că e o măsură la care se recurge în toate statele lumii, dar, pentru a fi aprobată, această măsură trebuie supusă consultărilor publice.



Atât timp cât lucrul se face haotic, nu vor fi rezultate

Ana Revenco, directoare executivă a Asociației Obștești „Părinți Solidari”, este de părere că, deși gestionarea situației privind câinii fără stăpân în capitală a progresat în ultimii 20 de ani, mai există încă multe lacune la acest capitol. „Statul mai mult spală bani la capitolul prinderea câinilor decât face treabă. Se lucrează foarte puțin la soluționarea problemei și se face haotic. Autoritățile sunt complet ineficiente la subiectul respectiv. Știm de problemele care există la Necropolă și de modul în care sunt întreținuți câinii acolo, modul în care ei sunt prinși inuman. La Necropolă ar trebui să fie ținuți în special câinii agresivi, care prezintă pericol, inclusiv pentru copii. Soluția este ca autoritățile să iasă cu un program bine structurat, cu o evaluare clară a situției și cu indicatori clari. Deocamdată nu avem așa ceva și, atât timp cât lucrul se face haotic, nu vom avea rezultate, din păcate. Într-adevăr, câinii pot fi un potențial pericol, inclusiv pentru copii. Chiar și câinii cu stăpân, atunci când sunt scoși la plimbare, sunt fără botniță. Cel puțin în apropierea instituțiilor de învățământ, pe terenuri de sport, nu sunt câini vagabonzi. Dacă autoritățile din domeniu vor începe să se ocupe serios de problemă, rezultatele le vom vedea peste 10 ani, cel puțin”. Directorul executiv al AO „Părinți solidari” se pronunță împotriva eutanasierii animalelor, dar animalele care manifestă comportament agresiv trebuie să fie izolați la Necropolă sau în aziluri pentru animale.

Daniela Moraru, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE