Peste 260 de mii de alegători cu vârsta cuprinsă între 66 și 75 de ani și-au exprimat votul până la ora 18:30. Ca și în turul întâi, aceștia sunt cei mai activi alegători, înregistrând o rată de participare de 77,06% în segmentul lor de vârstă, transmite IPN.
Următoarea categorie cu prezență ridicată este cea a alegătorilor de 56-65 de ani. 310 mii de persoane sau 70,35% din alegătorii din acest segment de vârstă au votat până la 18:30.
Votanții de 76 de ani+ au venit la urne în proporție de 62%, reprezentând 74 de mii de alegători.
În categoria alegătorilor de 46-55 de ani, au votat 268 de mii de persoane sau 55,04% din alegătorii de această vârstă.
În rândul tinerilor, prezența la urne este semnificativ mai scăzută. Categoria 18-25 de ani a înregistrat o participare de 45,85%, ceea ce constituie 124 mii de voturi exprimate, iar tinerii de 26-35 de ani au votat în proporție de 45,78% – 228 de mii de alegători.