Buletin de vot sub formă de broşură la Comrat

Buletinul de vot pentru pentru alegerea consilierilor în Consiliul municipal Comrat, UTA Găgăuzia, la alegerile locale generale din 14 iunie, va fi sub formă de broşură. Decizia a fost luată marţi, 2 iunie, la şedinţa Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a declarat că în cursa electorală s-au înscris 79 de candidaţi, iar lungimea buletinului ajunge la aproape 2 metri. Reieşind din aceste circumstanţe, s-a decis ca buletinul să fie tipărit sub formă de broşură. Fiecare pagină urmează a fi numerotată,  pe prima pagină fiind indicat numărul total de pagini. Culoarea buletinului va fi de culoare gri afumat.

Membrul CEC, Ştefan Urâtu, a propus ca în dreptul fiecărui candidat să fie efectuată câte o perforare, pentru ca persoanele cu dizabilităţi de vedere să poată număra poziţiile şi astfel să poată să voteze individual, însă propunerea nu a fost susţinută, fiind invocată păstrarea uniformităţii la nivel naţional.

La alegerile locale din 2011, la Comrat de asemenea s-a recurs la tipărirea buletinului de vot sub formă de broşură. Atunci în cursă au fost înscrişi 87 de candidaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.