Bugetul pentru anul viitor are iz electoral, acuză membrii unui partid de opoziţie
Proiectul Legii bugetului pentru anul 2009 are iz electoral şi este unul de campanie a Partidului Comuniştilor (PCRM), consideră membrii fracţiunii parlamentare a Alianţei Moldova Noastră (AMN). Potrivit deputatului AMN, Valeriu Cosarciuc, „proiectul prevede un buget ascuns în legea bugetului”, banii nu sunt distribuiţi în conformitate cu necesităţile reale ale ţării, iar o parte din aceştia sunt alocaţi unor sfere, pentru ca ulterior să fie redistribuiţi pentru campania electorală a partidului de guvernământ, transmite Info-Prim Neo.
Cosarciuc a declarat miercuri, 29 octombrie, într-o conferinţă de presă că în proiect se alocă de trei ori mai mulţi bani pentru Fondul de rezervă al Guvernului faţă de anul trecut. „Fondul de rezervă al Guvernului se foloseşte pentru a merge cu pomeni prin sate, parcă ar scoate banii personali din buzunarul cuiva”, a reclamat deputatul. Totodată, acesta a criticat alocarea a 156 mln lei în Fondul de rezervă pentru dezvoltarea regională, sferă în care, a spus acesta, în 2008 „nu s-a făcut nimic”. Sursa citată a declarat că bani pentru campania electorală a partidului de guvernământ au fost prevăzuţi şi în sursele care urmează a fi alocate pentru Companiei „Teleradio-Moldova”, cu 80% mai mult faţă de anul 2008.
Valeriu Cosarciuc s-a arătat îngrijorat de faptul că proiectul legii include cheltuieli mai mari pentru sfera ştiinţei şi inovării, de unde, potrivit acestuia, „nu se văd rezultate”, decât alocaţiile pentru întregul învăţământ superior.
Membrii AMN au menţionat că majorarea eşalonată a salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2009, pe care Guvernul urmează să o acorde bugetarilor din învăţământ, este nesemnificativă şi au propus ca „acestea să fie majorate considerabil”, urmând ca un profesor cu studii superioare să primească 2500 de lei.
Membrii partidului sunt nemulţumiţi şi de faptul că „economia stagnează în ultimii ani”. Deşi au fost majorate accizele pentru benzină şi motorină, iar numărul maşinilor care intră în ţară a crescut, veniturile statului rămân sunt constante, a spus deputatul AMN, Ion Guţu, membru al Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe. „Asta înseamnă că în ţară se importă ilegal o anumită cantitate de benzină şi motorină, iar guvernanţii acceptă acest lucru”, a spus parlamentarul.
Anterior prim-ministrul Zinaida Greceanâi declara că proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor prevede o corelaţie optimă între cheltuielile de ordin social şi cele investiţionale.
Proiectul bugetului de stat pe anul 2009 prevede venituri în sumă de 17 mlrd 734 mln lei şi cheltuieli de 18 mlrd 308 mln lei. Deficitul în sumă de 573 mln lei va fi finanţat din mijloacele obţinute de la privatizare şi din finanţare externă, care vor fi orientate în proiecte investiţionale, notează Info-Prim Neo.