Bolotov a adus aurul acasă
Evoluţie excelentă pentru kickboxerii moldoveni de stil oriental la Cupa Mondială, care a avut loc în oraşul italian, Rimini. Cea mai bună prestaţie a avut-o Maxim Bolotov, care a cucerit două medalii, una de aur şi una de argint în categoria grea. „Este unul dintre cele mai preţioase trofee cucerite în cariera mea”, a declarat kickboxerul. Acum o lună, Bolotov şi-a trecut în palmares şi titlul de campion mondial.
La competiţia din Italia, alţi doi reprezentanţi ai Moldovei au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Este vorba de Igor Moşneguţă (categoria 54 kg) şi Andrei Moraru (categoria 71 kg). Ambii sportivi sunt din Hânceşti.
„A fost o competiţie grandioasă, cu un înalt grad de organizare. Au participat peste 2000 de sportivi din 38 de ţări”, a precizat antrenorul lotului naţional, Eugen Musalimov.
Preşedintele Federaţiei Naţionale de Oriental Kickboxing, Tudor Gorea, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, 15 iunie, că oficialii europeni iau în calcul organizarea unei competiţii internaţionale şi în Moldova. „La toamnă oficialii vor veni în Moldova pentru a discuta şi pentru a analiza dacă putem organiza o asemenea întrecere. La moment nu dispunem de o sală sportivă care ar putea găzdui peste 1000 de sportivi.”
Următorul start pentru kickboxerii moldoveni va fi turneul internaţional din Macedonia, programat în luna iunie.