Banca Națională a Moldovei lansează noua versiune a portalului RCA.BNM.MD. Portalul oferă consumatorilor de servicii financiare instrumentele digitale esențiale pentru calcularea primei de asigurare, verificarea statutului asigurărilor interne și externe a vehiculului, obținerea informațiilor despre clasele Bonus-Malus și istoricul daunelor înregistrate ale vehiculului. De asemenea, instituția anunță implementarea noului format pentru polița de asigurare RCA internă, în contextul modernizării continue a serviciilor financiare, transmite IPN.
„Noua versiune a portalului RCA.BNM.MD servește drept punct unic de acces la datele asociate asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii eliberate de către participanții la piața de asigurări din Republica Moldova. Acest portal facilitează accesul la datele generate și găzduite de Sistemul Informațional Automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA”, se arată într-un comunicat de presă al BNM.
Una dintre cele mai importante și inovatoare funcționalități ale noii versiuni a portalului RCA.BNM.MD este accesul la istoricul daunelor înregistrate în baza codului unic de identificare (codul VIN) al vehiculului.
Prin simpla introducere a codului VIN, utilizatorii pot obține rapid date din dosarele de daună ale vehiculului gestionate de societățile de asigurare din Republica Moldova sau Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Republica Moldova, după caz. Această funcționalitate nouă este esențială pentru a oferi publicului larg încredere și siguranță în tranzacțiile de vânzare-cumpărare a vehiculelor. Astfel, posibilitatea de a verifica istoricul de daune va permite evitarea potențialelor probleme legate de viciile ascunse.
Cât despre noul format al poliței de asigurare RCA internă, BNM precizează că acum polița este în format A5 și include un cod QR care, la scanare, permite verificarea valabilității poliței de asigurare și oferă informații detaliate despre istoricul daunelor înregistrate ale vehiculului.