Blocul ACUM manifestă ambiții pro-europene, iar Socialiștii - eurospepticism agresiv, opinie

Blocul electoral “ACUM” a adoptat o viziune ambițioasă vizavi de integrarea europeană, iar Socialiștii denotă cea mai agresivă tonalitate geopolitică, scrie Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

Mai exact, scrie politologul, forțele din opoziția pro-europeană au promis pregătirea țării pentru calitatea de membru al UE până în 2023. Beneficiul major al acestui dezirat este conturarea unui profil pro-european unic și ușor identificabil pentru alegător, argumentează Dionis Cenușa.

El consideră că retorica integrării europene, adoptată de către Blocul ACUM, conține însă un element de incoerență. Or, opoziția propune un termen limită (2023) pentru aducerea Moldovei la cerințele UE, dar fără să ajusteze programul electoral la acest obiectiv și să-l transforme într-un soi de „foaie de parcurs”, cât mai coerentă și, respectiv, convingătoare.

Integrarea europeană este proiectată mai degrabă ca o politică izolată, prin prisma politicii externe și parțial în conexiune cu relațiile moldo-române, punctează politologul.

Tonalitate geopolitică preluată de către Socialiști se bazează pe construcția de argumente false, de natură eurosceptică, în jurul Acordului de Asociere cu UE, subliniază Dionis Cenușa.

El sugerează că intenția PSRM este de a face un transfer de imagine cât mai negativă către toate partidele care pledează pentru o relație apropiată cu UE – atât PDM, cât și Blocul ACUM.

Politologul aduce câteva exemple din retorica Socialiștilor, precum comparația implementării Acordului de Asociere cu o formă ascunsă de realizare a proiectului „unionist” – reunificarea României cu Moldova. La fel, el se referă la descalificarea liberalizării regimului fără vize cu UE pentru faptul că nu include o clauză permisivă pentru angajarea moldovenilor în câmpul muncii.

Toate aceste aspecte negative adresate UE sunt contrapuse avantajelor, deduse artificial de către Socialiști, din integrarea cu Uniunea Euroasiatică, precum neutralitatea permanentă, accesul preferențial la piața rusă, garanțiile pentru migranți și protecția spațiului de valori creștin ortodoxe, concluzionează politologul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.