Biroul permanent al Parlamentului propune desfăşurarea alegerilor la 5 aprilie
Biroul permanent al Parlamentului, convocat marţi, 27 ianuarie, în prima sa şedinţă din acest an, a decis deschiderea sesiunii de primăvară a legislativului luni, 2 februarie. Membrii Biroului permanent au propus stabilirea datei desfăşurării alegerilor parlamentare pe 5 aprilie 2009. Hotărârea urmează a fi adoptată în cadrul primei şedinţe plenare, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Parlamentului.
Potrivit spicherului Marian Lupu, primele două şedinţe din cadrul sesiunii vor avea loc la 2 şi 3 februarie. Deputaţii urmează să adopte mai multe proiecte prioritare de ordin economic şi social. Printre acestea proiectele de legi privind măsurile de redresare a situaţiei economico-financiare a unor întreprinderi din sectorul agroalimentar, privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, proiectul Codului subsolului, hotărârea privind aprobarea Strategiei Naţionale de Tineret pe anii 2009 – 20013, Acordul – cadru de împrumut între Guvernul Republicii Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
În conformitate cu prevederile articolului 61 din Constituţie şi articolului 76 din Codul electoral, mandatul Parlamentului de legislatura a XVI-a, ales la 6 martie 2005, va expira la 7 martie 2009.