Bilete la tren gratuite, rezervate online

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a lansat astăzi o campanie de promovare a noii modalităţi de procurare a biletelor de călătorie. Astfel, pentru a face cunoscută cumpărarea biletelor online, în următoarele două săptămâni costul unui bilet cu trenul va costa 0 şi 1 leu dacă va fi cumpărat pe internet. Campania are drept scop stimularea pasagerilor de a circula cu trenurile modernizate.

Biletele vor putea fi cumpărate pentru orice distanţă pe rutele Chişinău - Ungheni şi Chişinău – Ocniţa. Este vorba doar de cursele pe care au fost introduse trenurile modernizate, iar biletele sunt în limita stocului disponibil. Totodată, biletele vor putea fi achiziționate abia cu o zi înainte de a efectua călătoria.

„Aceasta este o premieră pentru Republica Moldova. Până acum nu s-au mai vândut bilete pe internet pentru nicio destinaţie. Facem acest lucru pentru a atrage mai mulţi tineri ca să călătorească cu trenul”, a declarat pentru IPN, directorul ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală.

Campania va dura timp de două săptămâni. În prima săptămână, costul unui bilet va fi de 0 lei şi va putea fi rezervat online de pe site-ul www.railway.md. În cea de-a doua săptămână, preţul biletului online va fi de doar 1 leu, iar plata se va efectua prin intermediul cardului bancar.

După încheierea promoției, vor intra în vigoare prețurile standard.

 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.