BERD îşi orientează banii spre CSI şi Asia
Începând cu 2010, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va redirecţiona investiţiile din cele opt state care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 către ţările mai sărace din Europa şi Asia, pentru a le sprijini în procesul de tranziţie către o economie de piaţă. Noua strategie investiţională a BERD are în prim-plan ţările mai sărace din Comunitatea Statelor Independente, din care face parte şi R. Moldova, precum şi din sud-estul Europei, Caucaz şi Asia Centrală, scrie presa străină cu referire la o decizie a acţionarilor BERD.
Investiţiile vizează creşterea economică, reducerea şomajului şi sprijinirea procesului de tranziţie către o economie de piaţă. BERD a decis că va întrerupe investiţiile în cele opt state central europene până în anul 2010, ca urmare a progresului economic semnificativ consemnat de acestea şi a stabilizării democraţiei. "Hotărârea noastră reprezintă o certificare a succesului acestor ţări", a precizat preşedintele BERD, Jean Lemierre.
Cele opt state care au aderat la UE în 2004 sunt Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania. Deşi, la început, aveau opinii divergente cu privire la redirecţionarea investiţiilor, acţionarii BERD au analizat situaţia şi au concluzionat că economiile celor opt state au înregistrat progrese importante, iar procesul de tranziţie către o economie de piaţă se va încheia până în anul 2010.
Recent, preşedintele „Mobiasbancă”, Nicolae Dorin, a anunţat că banca moldovenească negociază cu BERD o linie de credit pentru creditarea ipotecară în R. Moldova. „Suntem în pragul semnării unui acord cu BERD şi cred că evenimentul se va produce în luna iunie a.c.”, a declarat Dorin. Potrivit lui, linia de credit ar putea să fie în mărime de până la 5 mil. USD.
Anterior, reprezentanţi ai Oficiului BERD din Chişinău au anunţat că banca este dispusă să ofere surse pe termen lung pentru dezvoltarea creditării ipotecare în R. Moldova.