BeCS promite cote de impozitare zero pentru startup-uri în domeniul IT

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor îşi propune extinderea funcționalității sistemului serviciilor de stat electronice, în special, simplificarea procedurii de obținere a semnăturii electronice. Totodată, membrii blocului promit sprijin pentru liberii profesioniști, dar şi introducerea unei cote de impozitare zero pentru start-up-uri și companii tinere în domeniul IT, în primul an de dezvoltare a afacerii. Măsurile fac parte dintr-un program care, potrivit autorilor, în următorii ani ar trebui să devină motorul economiei Republicii Moldova, transmite IPN.

În cadrul unui briefing de presă, deputatul PSRM, Nichita Țurcan, candidat la funcția de deputat din partea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor la alegerile parlamentare, a declarat că programul a fost elaborat de echipa de specialiști ai Blocului după consultarea cu reprezentanți ai sferei IT și studierea bunelor practici din alte țări.

„Ne dorim să îmbunătățim întregul proces, astfel încât pe un singur site să fie posibil să-ți înscrii copilul la grădiniță, la școală, să perfectezi orice certificat. Oamenii din generația mea înțeleg cât de ușor este să faci câteva clicuri pe telefon decât să stai la coadă pentru a primi un document”, a explicat tânărul, cu referire la necesitatea extinderii funcționalității sistemului serviciilor de stat electronice.

Cât ţine de susţinerea liberilor profesioniști, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor propune introducerea IT-patentei, formă de organizare care ar face posibilă desfășurarea activităților în acest domeniu cât mai simplu și transparent posibil.

„IT este un cluster promițător, este creierul economiei naționale. Vom face tot posibilul pentru a păstra specialiștii și a le crea cele mai favorabile condiții pentru activitate aici, în țară ”, a adăugat Nichita Țurcan, în susţinerea măsurii de introducere a unei cote de impozitare zero pentru startup-uri în domeniul IT.

Potrivit lui, programul mai prevede crearea a două hub-uri IT în nordul și sudul țării pentru a atrage tineri profesioniști și companii internaționale. „Este necesar să valorificăm potențialul nu numai al capitalei, ci și al regiunilor: susținând sectorul IT, vom stimula dezvoltarea economiei locale”, a subliniat deputatul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.