Bartlomiej Zdaniuk: Reușitele și provocările Poloniei sunt două părți ale aceleași medalii, rănile sunt lucruri aparte

Polonia se mândrește cu întreprinderile sale mici și mijlocii, cu sistemul administrației sale locale, este îngrijorată de plecarea specialiștilor săi peste hotare și deplânge rana neînchisă, provocată de accidentul aviatic ce a curmat viața mai multor conducători ai țării în condiții încă neelucidate până la capăt. Declarații în acest sens a făcut Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova Bartlomiej Zdaniuk, în interviul pentru Agenția IPN,  prilejuit de sărbătoarea națională a Poloniei, marcată astăzi, 3 mai.

Ambasadorul a evidențiat printre reușitele poloneze sistemul foarte puternic al întreprinderilor mici și mijlocii. „Succesul polonez s-a făcut tocmai datorită IMM-urilor. Aceste firme, unele foarte mici, contribuie în jur de două treimi la produsul intern brut al Poloniei. Bineînțeles, și oamenii din alte popoare sunt foarte harnici, numai că pe lângă această dorință de a avea o firmă, trebuie să existe și un cadru legal care, cel puțin, nu dăunează dezvoltării acestei firme”, a spus el.

„Al doilea succes și o mândrie foarte mare a Poloniei este descentralizarea. Deja în martie 1990 a fost votată prima lege a descentralizării, iar în anul 1997 s-a votat un alt pachet de legi. În particular, s-a micșorat numărul de voievodate care erau 49 la număr, acum avem numai 16, voievodatele (în poloneză „województwo”), sunt un fel de regiuni. Treapta de mijloc a sistemului administrației locale în Polonia se numește „powiat”, ceea ce înseamnă un fel de raion, urmat de nivelul comunelor („gmina”). Succesele noastre se datorează în mod foarte important tocmai eficienței acestor structuri, care trebuie dotate nu numai cu competență, aceasta este relativ ușor, dar și cu buget. Aceasta-i mult mai complicat, de aceia trebuie să aibă loc și o descentralizare a finanțelor și acest lucru a contribuit în mod substanțial la succesul nostru”, a spus Bartlomiej Zdaniuk.

El a apreciat că provocările prin care trece astăzi țara sa drept sunt a doua parte a medaliei. „În primul rând, au plecat foarte mulți oameni și din Polonia, se vorbește că și din Republica Moldova pleacă oameni pentru a munci în străinătate. Ce fel de provocare este aceasta? În primul rând, a plecat un factor foarte important al dezvoltării noastre. Asistăm la o sosire masivă a oamenilor din afara țării, mai ales din Ucraina. Iarăși se vorbește despre o cifră de peste un milion de oameni care vin și lucrează în Polonia. Vin și oameni din Republica Moldova și sunt convins că găsesc locuri de muncă într-un mod foarte ușor”, a afirmat Ambasadorul polonez.

„Ce alte provocări avem? Mă bucură faptul că am reușit să construim autostrăzi, să renovăm unele căi ferate, dar bineînțeles dorim să mergem și mai departe. Deci, poate provocările sunt acolo unde încă nu am reușit să ducem până la capăt modernizarea țării în ceia ce privește infrastructura, pentru că acest lucru dăunează și dezvoltării economice, și atragerii investițiilor ș.a.m.d”, a precizat Bartlomiej Zdaniuk.

El s-a referit în mod special la o nenorocire care a lovit Polonia acum opt an,i când un accident aviatic, produs deasupra orașului Smolensk din Federația Rusă, a curmat viețile aproape a tuturor conducătorilor țării.

„Din păcate, până în ziua de astăzi nu se poate spune că s-a făcut lumină asupra tuturor întrebărilor care au apărut. În primul rând, epava avionului, tot ce a rămas din avion, în continuare nu se află în Polonia, autoritățile poloneze nu au acces la această epavă, nici la originalele cutiilor negre, avem copiile, dar originalele nu se află în Polonia. Toate aceste lucruri constituie o mare piedică și nu putem spune că am aflat adevărul. Au trecut opt ani și epava în fiecare zi ruginește. Deci, nu știm, chiar dacă vom avea acces la această epavă cândva, vom fi în stare să aflăm ceva mai mult? Nemaivorbind de faptul că epava constituie proprietatea statului polonez. Rana va continua să sângereze, procesul de doliu nu va fi încheiat până nu vom putea analiza ceea ce a rămas din avion, până nu vom putea analiza originalele cutiilor negre. Așteptăm în continuare o hotărâre mai constructivă din partea partenerilor noștri din Federația Rusă. Desigur, în această situație au ieșit la iveală și unele neajunsuri în ceea ce privește funcționarea statului polonez, de care a trebuit să ne ocupăm îndeaproape, să ne facem lecțiile”, a declarat Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova Bartlomiej Zdaniuk, în interviul pentru Agenția IPN „Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.