Bărbatul de 36 de ani care și-a pierdut viața în urma furtunii de aseară este regizorul Arcadie Spoială. Prieteni și cunoscuți transmit pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe familiei îndoliate, transmite IPN.
Regizorul se odihnea cu familia și mai mulți prieteni pe malul Nistrului, în raionul Dubăsari. În momentul în care a început ploaia cu vânt puternic, părinții și-au luat copiii și au început să își adune lucrurile. Bărbatul nu a reușit să iasă din cort, fiind lovit de o creangă mare. Prietenii l-au urcat în automobil și au pornit în întâmpinarea ambulanței. Deși era deja în grija medicilor, nu a putut fi salvat. Regizorul a murit în ambulanță, în drum spre spital.
În această dimineață în capitală muncitorii de la Spații Verzi au găsit o persoană decedată sub un copac doborât la pământ. Mai târziu poliția a stabilit că este vorba de o copilă de 13 ani. Alte detalii nu sunt oferite.