Asociațiile obștești ar putea avea parte de susținere financiară din bugetul de stat la implementarea unor proiecte în domeniul sănătății publice. Proiectul unui regulament de finanțare a unor astfel de proiecte este publicat pe portalul particip.gov.md, pentru consultări publice, transmite IPN.
În prezent finanțarea unor asemenea proiecte se face exclusiv din surse externe. Acordarea susținerii financiare bugetare va spori accesul unor categorii de populație la serviciile de sănătate publică, notează autorii proiectului.
Dacă va fi aprobat regulamentul, selectarea proiectelor se va face prin concurs, anunțat de Ministerul Sănătății. În anunțul despre apelul de proiecte vor fi expuse criteriile de selectare, precum și cerințele pentru dosarul ce urmează a fi prezentat.
Susținerea financiară a proiectelor se va efectua în limita surselor prevăzute în acest sens în bugetul Ministerului Sănătății. Finanțarea se va face în tranșe, pe măsura prezentării documentelor despre activitățile realizate în cadrul proiectelor. Ultima tranșă, de 20%, va fi acordată după realizarea integrală a proiectului.