Banca de Dezvoltare a CoE va contribui la modernizarea sistemul de asistență medicală de urgență

Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului comun între Executivul de la Chișinău și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind procurarea ambulanțelor pentru serviciul de asistența medicală de urgență. Grupul de negociatori din partea Moldovei va fi condus de Boris Gîlcă, secretar general de stat la MSMPS, transmite IPN.

Conform Programului național de dezvoltare a asistenței medicale de urgență pentru anii 2016–2020, sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească necesită a fi dotat cu 450 ambulanțe tip „B” și „C”. Actualmente parcul de autosanitare al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) activează cu 295 ambulanțe cu anii de producție 1996–2013, majoritatea având uzura de 100%.

Primul pas pentru reutilarea parcului de transport sanitar a fost făcut în 2017 prin inițierea, de către CNAMUP, a procedurii de achiziționare a unui lot de 69 ambulanțe de tip „B”.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a solicitat prioritizarea în 2018 a achizițiilor de ambulanțe ca o precondiție pentru reforma de asistență medicală spitalicească. Astfel, în buget au fost programate 273mln lei pentru aceste achiziții. Este estimată procurarea a 133 ambulante de tip B (preț estimativ 60–70 mii euro per unitate) și circa 35 ambulante de tip C (preț estimativ 100–105 mii euro per unitate). Ambulanțele vor fi procurate conform regulilor de achiziție internațională, cu certificat de conformitate CoE în corespundere cu  normele europene privind vehiculele si echipamentele medicale. Odată cu reînnoirea parcului de ambulanțe a asistenței medicale de urgență va crește capacitatea de intervenții a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă, va fi minimizat impactul urgențelor medicale-chirurgicale asupra sănătății populației, în scopul de a crește șansele de supraviețuire.

CNAMUP urmărește să atingă următoarele obiective: reducerea cu 10% a mortalității în primele 24 de ore de spitalizare, creșterea capacității de intervenție a Serviciului de asistență medicală de urgență și operarea integrată cu alte servicii specializate de urgență. Astfel, populația din Moldova va beneficia de o mai bună dotare și mai mare disponibilitate a asistenței medicale de urgență, în special, populația din zonele rurale îndepărtate. Pentru implementarea Acordului, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei este solicitată să acorde un împrumut de 12 mln euro, în timp ce Guvernul a contribuit în 2017 cu achiziționarea ambulanțelor în valoare de 2,7 mln euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.