Avocatul poporului, despre Godorog și despre o eventuală depunere a mandatului

Dumitru Godorog, fost condamnat, pe care avocatul poporului, Natalia Moloșag, l-a reprezentat în perioada în care activa în calitate de avocat, a fost convocat la Oficiul Avocatului Poporului în baza unui contract de prestări servicii pe bază de voluntariat, încheiat pentru perioada octombrie-decembrie 2021. Acesta avea sarcini de șofer, dar și pază de corp, a precizat Natalia Moloșag într-o conferință de presă, transmite IPN.

Natalia Moloșag spune că Dumitru Godorog i-a fost client într-un dosar în care acesta și-a recunoscut vina și și-a ispășit pedeapsa. Dorind să-i ofere posibilitatea să se reintegreze social, l-a angajat la biroul său de avocatură. După care, l-a convocat și la Oficiul Avocatului Poporului. Cât despre cei care au distribuit informația în spațiul public, Natalia Moloșag spune că au făcut-o din răzbunare, pentru a-l calomnia, după ce au fost depistate „lucruri urâte” în instituție, iar recent a fost sesizat Serviciul de Informații și Securitate și Inspecția Financiară pentru efectuarea unor verificări.

Ombudsmanul afirmă că Dumitru Godorog nu a s-a implicat în exercitarea mandatului de avocat al poporului și nici nu a avut acces la date cu caracter personal. Confirmând faptul că a vizitat penitenciarul de la Lipcani împreună cu Dumitru Godorog, avocatul poporului spune că acesta a însoțit-o pentru a-i asigura securitatea, întrucât „penitenciarele din Republica Moldova au o problemă de lipsă de angajaţi şi există riscuri pentru persoanele care vin în monitorizare”. Probabil, din lipsă de experiență în conducerea unei instituții publice, a admis această situație.

Natalia Moloșag declară că este gata să demisioneze, în cazul în care se va constata că a admis abateri sau a denigrat imaginea instituției pe care o conduce.

Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic a emis o declarație privitoare la informațiile apărute în spațiul public, care se referă la situația legată de Oficiul Avocatului Poporului. Organizațiile membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către avocata poporului. FSCPE a solicitat structurilor competente să investigheze circumstanțele apărute în presă. „În cazul în care informațiile descrise în presă se confirmă, organizațiile îi cer ombudsmanului  Natalia Moloșag să-și prezinte imediat și necondiționat demisia, deoarece prejudiciile aduse instituției Avocatul Poporului sunt incomensurabile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.