Autostrada Unirii, interconectarea infrastructurii rutiere din România și Republica Moldova. Dezbatere IPN

Târgu Mureș - Iași - Ungheni, pe teritoriul României, Ungheni - Chișinău, pe teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre Autostrada Unirii, care va interconecta infrastructura rutieră din cele două țări. De la Târgu Mureș la Ungheni, Autostrada Unirii va avea o lungime de 304 kilometri și va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare și execuție a fost deja lansată licitația. Despre construcția noului pod peste Prut la Ungheni, ca parte a proiectului Autostrăzii A8, despre îmbunătățirea legăturilor de transport între Uniunea Europeană și Republica Moldova au discutat participanții la dezbaterea publică „Autostrada Unirii, interconectarea infrastructurii rutiere din România și Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, a precizat că lucrarea care urmează a fi realizată, Autostrada Unirii, este una complexă. Nu este ieftină, ci destul de scumpă, costurile totale estimându-se la circa 60 de miliarde de lei. „De la Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni – cei 304 kilometri pe care îi avem de executat reprezintă o lucrare și în zona montană, destul de complexă, destul de dificilă. Dar România este hotărâtă să realizeze această conectare peste Carpații Moldovei”, a notat oficialul român.

Secretarul de stat de la București a menționat că ultima parte a Autostrăzii Unirii o reprezintă podul de la Ungheni, podul peste Prut care este la nivel de autostradă. Potrivit lui, acum 12 zile a fost anunțat câștigătorul, iar în urma acestei licitații nu sunt contestații. Deja compania de drumuri purcede la solicitarea documentelor din partea câștigătorului, iar astfel se purcede și la semnarea contractului de proiectare și execuție a podului de la Ungheni, care cuprinde și un punct vamal pe partea României.

„Am fost acum o lună la Ungheni, pe partea raionului Ungheni și m-am întâlnit cu autoritățile locale, pentru că avem constituită o comisie mixtă pentru implementarea acestui proiect. Suntem pregătiți, imediat ce semnăm contractul, să mergem în teren, să înceapă proiectarea și în 2026 să avem acest pod dat în trafic la nivel de autostradă, plus conexiunile cu drumurile locale, în așa fel încât să poată să fie folosit până finalizăm pe partea noastră, Autostrada A8, așa cum am descris-o mai devreme. Pe partea Republicii Moldova –conexiunea cu drum rapid până la Chișinău”, a precizat Irinel Ionel Scriosteanu.

Nicolai Mîndra, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Republica Moldova, consideră că Autostrada Unirii, de la Ungheni spre Chișinău și spre Odesa este o autostradă foarte și foarte așteptată de către cetățeni. Potrivit lui, acest coridor este foarte important pentru mărfurile de tranzit pentru Republica Moldova și pentru transportul mărfurilor interne. „Deci, acest drum de categorie înaltă va conecta Ucraina și România prin Republica Moldova. În aceste moment suntem în proces de elaborare a studiului pre-fezabilitate și fezabilitate”, a notat secretarul de stat de la MIDR.

Nicolai Mîndra a menționat că aceste lucrări sunt executate cu suportul acordat de Comisia Europeană. Or, Republicii Moldova beneficiază de un grant pentru documentația de pre-fezabilitate și de fezabilitate. Ca urmare va fi lansată procedura de licitare a acestor lucrări. „Până la finele anului începem licitați pentru lucrările de extindere a drumului existent, a unui kilometru de drum existent, de la Punctul vamal Leușeni, îl extindem la patru benzi. Totodată, acest proiect prevede reabilitarea facilităților vamale în punctul de trecere. A doua parte a acestui proiect este primul sector al autostrăzii de la Ungheni. Aici vorbim de drumul de acces care temporar va lega drumul R1, pe care îl cunoaștem ca drumul de ocolire a orașului Ungheni – adică prima parte a autostrăzii va conecta acest drum existent cu podul care va fi construit de către colegii din România”, a precizat secretarul de stat.

„Termenele de execuție a lucrărilor vor fi identice cu cele efectuate de către colegii din partea română. În momentul în care podul de peste Prut de la Ungheni, la nivel de autostradă cu patru benzi, va fi construit, din partea Republicii Moldova va fi construit și drumul de acces către acest pod, ca el să fie funcțional, până ce partea, care rămâne de la acest drum de acces și până la Odesa, va fi construită”, a mai spus Nicolai Mîndra.

Iurie Calestru, director de programe, Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, IDEP- Moldova, a menționat că astfel de proiecte reprezintă pași în sincronizarea planurilor între cele două maluri ale Prutului. Și faptul că este o autostradă care duce spre anumite regiuni importante din toate punctele de vedere – istoric, economic, politic – impulsionează realizarea de facto a proiectului.

„De ce noi legăm subiectul conectivității, pentru că aici nu este vorba de autostradă propriu-zis, dar este vorba despre conectivitate, despre integrare europeană. Or, nu putem să facem doar reforme economice, doar reforme din punct de vedere al celorlalte aspecte, dar să nu ne gândim la conectivitate. În momentul în care vom avea un obiectiv de infrastructură de așa nivel, care este, dacă doriți, drumul nostru spre Uniunea Europeană propriu-zis, noi vom putea într-adevăr să ne integrăm în Uniunea Europeană, pentru că simplu – în momentul în care cetățeanul european nu va simți diferența între infrastructura din Uniunea Europeană și cea din Republica Moldova, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană. Drumul spre Uniunea Europeană înseamnă și o conectivitate, îmbunătățită prin infrastructură modernă”, a mai declarat Iurie Calestru.

Dezbaterea publică „Autostrada Unirii, interconectarea infrastructurii rutiere din România și Republica Moldova” este ediția a 18-a din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.