Autostrada A8 se va intersecta cu A7 și va trece Prutul

„Autostrada A7 Ploieşti-Paşcani, fără A8 Iaşi-Târgu Mureş, este ineficientă economic. De 25 de ani tot vorbim de A8, dar nu s-a vrut să se facă”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, Paul Butnariu. Oficialul a mai spus că Moldova are nevoie ca de aer de o autostradă către vestul României, scrie news.ro.

IPN amintește că, mai mult, e prevăzut ca autostrada Unirii să treacă Prutul și să ajungă până la Chișinău, iar mai apoi, la Odesa, conectând factorii economici la dezideratul sufletesc de unitate europeană.

„În ceea ce priveşte A8 a existat un sabotaj din punctul de vedere al prioritizării autostrăzilor în raport cu alte cheltuieli. O fi supărătoare realitatea pentru unii, dar ăsta este adevărul. Studiul de fezabilitate pentru A8 a fost demarat înainte de a fi începută A7, dar au apărut blocaje. O spun răspicat: autostrada A7 fără A8 este ineficientă economic”, a afirmat şeful CCI, Paul Butnariu.

Potrivit lui Butnariu, pe A8 există mai multe loturi ce trebuie scoase la licitaţie, dar lucrurile întârzie.

„Sunt întârzieri ba cu şase luni, după care se mai amână cu patru luni, apoi apar încă două. Vorbim aici la Camera de Comerţ de vreo 25 de ani despre această autostradă. Convingerea noastră este că nu s-a vrut să se facă. Am avut nu ştiu câte argumente de-a lungul timpului să nu se facă A8. Ba că vor veni ungurii pe A8, ba că vin ruşii. De la Iaşi până la Oradea treci prin 125 de localităţi. Ce facem cu transportatorii din Iaşi sau din Republica Moldova care au de ajuns cu marfa în Europa? Ai nevoie de doi şoferi de la Iaşi la Oradea, îţi trebuie pauză, unde mai pui uzura maşinii. Suntem aici, în Moldova, într-un pol al sărăciei şi trebuie rezolvat acest lucru. Trebuie pusă presiune în continuare pentru a se face licitaţiile, apoi va trebui pusă presiune pe constructor”, a mai declarat şeful Camerei de Comerţ din Iaşi.

Paul Butnariu susţine că există două versiuni privind momentul finalizării A8, dar că varianta probabilă este după 2030. „Unii spun că va fi gata înainte de 2030, dar varianta realistă este că va fi terminată după 2030. Totul depinde de cine va fi la Ministerul Transporturilor, dar şi de presiunile care vor exista. Trebuie să recunoaştem că organizaţiile neguvernamentale au reuşit să mişte lucrurile. Dar este necesar să punem presiune în continuare”, a adăugat Paul Butnariu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.