Autoritățile pregătesc un masacru al cânilor fără stăpâni, activiști

Autoritățile pregătesc un masacru, prin eutanasie, al cânilor fără stăpâni. De această părere este o grupă de activiști pentru protecția animalelor care spun că susțin aprobarea unui proiect de lege privind protecția animalelor, însă nu sunt de acord cu o modificare a lui Karl Luganov, unul dintre autorii proiectului. Potrivit acestei modificări, câinii fără stăpân care se află în azil timp de șase luni și nu au fost adoptate sunt supuși eutanasiei, indiferent de starea de sănătate a patrupezilor.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Olga Supceanova a opiniat că eutanasia este o metodă violentă de provocare a unei morți. „Autorul legii și acestei modificări are două argumente în favoarea eutanasiei. Ne spune că eutanasia va fi utilizată în cazuri particulare, ci nu este vorba despre eutanasia în masă. Și pentru ca să nu existe un astfel de masacru trebuie să aprobăm modificarea dată. În plus, el spune că azilurile pentru câini sunt suprasolicitate. Aceste două argumente se suprapun, fiindcă fie noi vorbim despre cazuri particulare, fie despre eliberarea animalelor din voliere. Desigur că este vorba despre eutanasia în masă”, a spus Olga Supceanova.

Olga Supceanova a menționat că adoptarea acestei modificări va duce la oprirea completă a unui program bun de captare, sterilizare, vaccinare și eliberare a câinilor la fostul lor loc de trai, cu unele excepții. „Noi propunem să eliberăm câinii care nu prezintă pericol pentru oameni, iar cei care nu pot fi eliberați, propunem să îi întoarcem în azil. Problema este că noi nu avem adăposturi bune. Necropola este un loc de plasament temporar pentru câini care se află în stare gravă. Probabil că orașul Chișinău este unicul oraș european care nu are un adăpost municipal pentru câini. Noi avem nevoie de un azil care ar include centrul de sterilizare, centrul de adopție și locul de plasament pentru câini propriu-zis”, a adăugat activista.

Olga Supceanova a mai spus că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de Lege privind activitatea sanitară veterinară, care prevede uciderea câinilor fără stăpâni capturați, dacă acestea nu sunt transferați din Centrul de plasament temporar în termen de două săptămâni. Ea a adăugat că pe parcursul anilor au fost uciși sau maltratați zeci de mii de câini. De aceea, visul principal al activiștilor pentru protecția animalelor este ca Necropola din Chișinău să fie închisă și în locul ei să fie instalat un monument în memoria acestor câini uciși.

Olga Gerș, activista pentru protecția animalelor, a menționat că atât timp cât lipsește legea privind protecția animalelor, toate probleme sunt puse pe umerii cetățenilor care nu sunt indiferenți față de soarta animalelor fără stăpân. „Noi am solicitat ca în proiectul de lege privind protecția animalelor să fie clar stabilită prevederea despre eutanasie. Trebuie să delimităm că este permisă provocarea morții prin eutanasie a animalelor care suferă de vreo boală incurabilă și este interzisă asemenea metodă, dacă animalul este sănătos. Și această decizie trebuie să fie luată de un medic veterinar”, a precizat activista.

Activiștii solicită ajutorul conducerii Republicii Moldova, partidelor politice și oamenilor care nu sunt indiferenți față de această problemă, ca modificările care presupun uciderea animalelor sănătoase să nu fie incluse în proiectul de lege privind protecția animalelor și în Legea privind activitatea sanitară veterinară.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.