Autorităţile municipale sunt îngrijorate de nivelul încasărilor la bugetul local

Autorităţile municipale şi Inspectoratul Fiscal de Stat al municipiului Chişinău (IFSMC), se arată îngrijorate de nivelul scăzut al încasărilor la bugetul local. Şeful (IFSMC) Procopie Duca, citat de Info-Prim Neo, a declarat luni, 3 aprilie, în cadrul şedinţei operative de la Primăria capitalei, că în primele 3 luni ale acestui an au fost atestate creşteri la încasările pentru bugetul public naţional şi la bugetul de stat, dar nu şi la bugetul local. Viceprimarul Petru Şveţ şi-a reconfirmat îngrijorarea pentru această stare de lucruri făcută publică şi cu alte ocazii. El a solicitat de la şeful fiscului municipal răspuns la scrisoarea expediată recent, prin care cere luarea de măsuri suplimentare, pentru a preveni prejudicierea bugetului municipal. Duca a spus că o serie de măsuri sunt identificate, inclusiv intensificarea lucrului cu restanţierii în vederea colectării impozitelor pe venit şi pe salariu, etc. El a cerut timp suplimentar pentru sistematizarea definitivă a propunerilor. Mai mulţi primari ai localităţilor din componenţa municipiului Chişinău şi-au reiterat poziţia că de vină este insuficienţa perceptorilor fiscali în teritoriu, multe unităţii din statele de personal ale primăriilor fiind lichidate printr-o decizie a Guvernului RM acum câţiva ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.