Autoritatea Aeronautică Civilă suspendă operațiunile aeriene cu Boeing 737-8 și 737-9

Autoritatea Aeronautică Civilă suspendă operațiunilor aeriene cu aeronave de tip Boeing 737-8 și 737-9. Începând cu data de 13 martie, ora 10.00 (ora universală coordonată), se interzice operarea aeronavelor de tip Boeing 737-8 și 737-9, toate numerele de serie, de către operatorii aerieni din Republica Moldova și operatorii aerieni străini care efectuează zboruri spre, dinspre sau deasupra teritoriului Republicii Moldova.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, citat de IPN, se spune că Directiva este emisă ca măsură de precauție pentru siguranța pasagerilor, echipajelor și persoanelor de la sol din Republica Moldova, în contextul accidentului aeronautic din 10 martie, cu implicarea aeronavei de tip Boeing 737-8 Max, operată de către Etiopian Airlines, și a unui accident cu aeronavă de același tip al Lion Air 610, care a avut loc pe 29 octombrie anul trecut.

Solicitată de IPN, Rodica Rusu, șefa serviciului de presă al companiei Avia Invest, care administrează Aeroportul International Chișinău, a precizat că din Chișinău și spre Chișinău nu sunt operate curse aeriene cu aeronave de tip Boeing 737-8 și 737-9.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.