Aurel Marinescu, eliberat din izolator
Aurel Marinescu, vicepreşedintele „Stati Holding”, a fost eliberat vineri, 26 iunie, din izolator. Judecătoria sectorului Centru a decis ca acesta să fie lăsat în arest la domiciliu în următoarele 30 de zile, a declarat pentru Info-Prim Neo avocatul Vlad Gribincea.
„Judecătorii au admis cererea avocaţilor de revocare a măsurii preventive aplicate anterior – arestarea, şi schimbarea ei cu arest la domiciliu”, a spus Gribincea, precizând că procurorii au obiectat împotriva acestei soluţii, astfel că ea ar putea fi contestată în termen de trei zile.
Aurel Marinescu a fost arestat la 8 aprilie, fiind acuzat că împreună cu omul de afaceri Gabriel Stati că ar fi uzurpat puterea de stat şi organizat dezordini în masă la 7 aprilie. La 18 iunie Stati a fost eliberat din izolator, în prezent este în arest la domiciliu.