Audieri parlamentare privind evoluţia anchetei în cazul fraudei bancare

Procurorul general interimar, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, dar şi reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie urmează să fie audiaţi în Parlament cu privire la evoluţia anchetei în cazul fraudei bancare, dar şi cu privire la procesul de recuperare a mijloacelor financiare deturnate. Audierile urmează să aibă loc la solicitarea deputaţilor liberal-democraţi, propunerea fiind susţinută de majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţa de joi, 17 noiembrie, transmite IPN.

Deputatul PLDM, Iurie Ţap, a declarat că a trecut aproape un an de la ultimele audieri cu privire la frauda bancară şi acum e timpul de a reveni la subiect în plenul legislativului.

Deputatul Partidului Socialiştilor, Vasile Bolea, a declarat că au trecut doi ani de la „vestita epopee a furtului miliardului” şi oamenii trebuie să cunoască care este suma banilor recuperaţi până acum şi ce acţiuni urmează a fi întreprinse mai departe.

Liderul fracţiunii Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a menţionat că susţine propunerea colegilor liberal-democraţi. Parlamentarul a solicitat că funcţionarii audiaţi să prezinte şi lista cu persoanele care au beneficiat de credite neperformante, astfel încât oamenii să cunoască cine a luat bani şi nu i-a întors, comiţând astfel, potrivit lui, un abuz clar.

Liderul Partidului Comuniştilor, deputatul Vladimir Voronin, a declarat că susţine organizarea audierilor, insistând şi el să fie prezentată lista beneficiarilor de credite, astfel încât „să vedem de unde a început această cumetrie”.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că audierile urmează să fie organizate săptămâna viitoare sau peste o săptămână.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.