Au fost promulgate modificările bugetului de stat

Preşedintele Nicolae Timofti, a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2015. Legea a fost adoptată de Parlament în scopul ajustării indicilor bugetari la venituri şi cheltuieli, reieşind din evoluţiile macroeconomice, revizuirii intrărilor de granturi, îngheţării temporare de către partenerii de dezvoltare a sprijinului bugetar şi prognozele până la finele anului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Bugetul de stat prevede mijloace pentru asigurarea financiară a majorării de la 1 septembrie a salariilor cadrelor didactice, în proporţia creşterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia naţională pentru anul 2015, faţă de salariul mediu al cadrelor didactice din învăţământ real atins în trimestrul IV al anului precedent. Sunt prevăzute mijloace suplimentare pentru majorarea cuantumului ajutorului social şi al ajutorului pentru perioada rece a anului, în legătură cu majorarea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale.

Totodată, Legea prevede şi reducerea cheltuielilor capitale cu 32,2 la sută, cu 300 de milioane de lei, planificaţi iniţial pentru proiectarea gazoductului Ungheni-Chişinău, cu  485 de milioane de lei din fondul rutier, cu 130,9 milioane de lei cheltuieli care urmau a fi acoperite din contul grantului pentru reformă a sectorului justiţiei şi cu 122,7 milioane de lei din fondul de eficienţă energetică.

Şeful statului îşi exprimă îngrijorarea faţă de aceste reduceri, în special în ceea ce priveşte amendarea bugetului rezervat sectorului energetic. Preşedintele solicită Parlamentului şi Guvernului identificarea resurselor financiare în anul bugetar 2016 pentru majorarea salariilor în sfera bugetară, pentru cheltuielile de protecţie socială şi cheltuielile capitale, inclusiv în vederea finalizării lucrărilor de proiectare şi construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.