În războiul ruso-ucrainean au fost trecute ultimele „linii roșii” care despart oamenii de neoameni. Astfel pot fi interpretate, sentimental, atrocitățile în masă comise împotriva populației pașnice, împotriva civililor. Ele au fost descoperite recent, dar se presupune că au fost comise o perioadă îndelungată de timp și în multe locuri, ceea ce sugerează că ar putea fi comise intenționat și conștient și aceasta este și mai strașnic. Dar care sunt aprecierile legale, juridice, dar și cele politice și morale ale acestor acțiuni? Despre aceasta au discutat participanții la dezbaterea publică „Atrocitățile din zonele de ocupație ale Ucrainei: despre ce vorbesc ele și ce ne obligă să facem?”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că în 2 martie a fost adoptată Rezoluția Adunării Generale a ONU intitulată „Agresiunea împotriva Ucrainei”. Prin acest document s-a cerut ca Federația Rusă să se retragă imediat, complet și necondiționat de pe teritoriul Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. De asemenea, să înceteze imediat utilizarea forței și să se abțină de la orice alte amenințări ilegale împotriva Ucrainei care este stat membru ONU. O altă solicitare a fost ca Federația Rusă să anuleze imediat și necondiționat decizia cu privire la statutul anumitor regiuni din Donbas și Lugansk, teritoriu care aparține Ucrainei. În 3 martie, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a anunțat despre lansarea unei anchete cu privire acțiunile Rusiei în Ucraina privind posibile crime de război, începând cu anul 2013.
„Crimele de război sunt încălcări deosebit de grave ale dreptului internațional umanitar în timpul desfășurării operațiunilor militare de luptă. Definiția juridică a termenului „crimă de război” este dată de articolul 8 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, conform căruia crimele de război includ încălcări grave ale Convenției de la Geneva din august 1949. Enumerarea lor e următoarea: omor premeditat, tortură sau tratament inuman, inclusiv experimente biologice, provocarea intenționată a suferințelor severe sau a vătămărilor grave, distrugerea și însușirea ilegală fără sens și pe scară largă a proprietății care nu este cauzată de necesitate militară, deportarea sau transferul ilegal sau privarea ilegală de libertate a cetățenilor, luare de ostatici etc”, explică expertul.
Potrivit lui, definițiile denotă că, crimele de război în masă cu un număr mare de victime sunt considerate crime împotriva umanității și nu sunt supuse examinării de către instanțele militare naționale, ci de către tribunalele militare internaționale. Din cauza gravității extreme a crimelor împotriva umanității, nu există termen de prescripție pentru examinarea acestor crime. „Atrocitățil”e sunt crime înfăptuite cu cruzime împotriva unor persoane vii, însoțite de cauzarea acestora a vătămării fizice, psihice și de altă natură. „Masacru” este omor în masă sau carnagiu. „Actele teroriste” sunt violențe deliberate, motivate politic, comise împotriva civililor, cu scopul de a influența starea lor de spirit, fapt care să aibă consecințe asupra deciziilor clasei politice. „Genocidul” este o formă de violență în masă cu intenția de a distruge în întregime sau parțial o națiune, etnie, grup rasial sau religios”, a spus Igor Boțan.
Vitalie Gamurari, doctor în drept internațional umanitar, conferențiar universitar, a menționat că statele, în mod tradițional, refuză să recunoască prezența unui conflict armat, chiar și pe propriul teritoriu. Și aceste lucruri vin din contextul conceptului de astăzi al dreptului internațional, umanitar în special. Potrivit lui, după Al Doilea Război Mondial, odată cu adoptarea Cartei ONU, a fost fixat foarte clar care sunt cazurile în care se admite aplicarea forței de către un stat sau altul. „Dacă e să ne uităm în spațiul ex-sovietic, observăm că noțiunea de conflict militar a fost evitată în toate operațiunile militare, toate conflictele care au avut loc, fie cele două războaie din Cecenia duse de Federația Rusă, fie din 2014 atunci când Ucraina a început operațiunea „Antitero”, fie chiar dacă ne referim la cazul din 1992, conflictul de pe Nistru, care tot a fost numit restabilirea ordinii constituționale, susține Vitalie Gamurari.
Potrivit lui, dreptul internațional delimitează clar situațiile în care este aplicabil. „Este vorba despre de conflictul armat cu caracter internațional, ceea ce este și astăzi în cazul Ucrainei și a Federației Ruse și este vorba despre conflict armat fără caracter internațional. Ceea ce are loc astăzi are o strânsă legătură cu ceea ce s-a întâmplat în 2014 și încă în acea perioadă Curtea Penală Internațională a început examinarea situațiilor din regiunea Donbas. Or, din 2014, Federația Rusă se află în stare de război cu Ucraina – de iure este vorba despre ocuparea Crimeii și de facto este vorba despre conflictul din Donbas”, a spus expertul.
„Una din situațiile cu care s-a ciocnit Ucraina este că până în prezent nu a ratificat Statutul Curții Penale Intonaționale, spre deosebire de Republica Moldova, pe care l-a ratificat mai înainte, însă Curtea a pornit de la situații ad-hoc inițiind examinarea a ceea ce are loc astăzi în Ucraina. Evident că ceea ce am văzut, ceea ce cunoaștem, indiscutabil, sunt crime de război, doar că responsabilitatea pentru comiterea acestor fapte ține deja fie de comisiile speciale, fie este vorba despre Biroul Procurorului Curții Penale Internaționale, care deja și-a îndreptat reprezentanții săi. Dar nimeni nu a anulat dreptul și obligația statului ucrainean de a pune sub urmărire aceste evenimente ținând cont de propria legislație”, susține Vitalie Gamurari.
Ion Duminica, doctor în științe politice, Institutul Patrimoniului Cultural, a declarat că în orice război există patru actori principali – eroii, călăii, victimele și profitorii. Potrivit lui, atrocitățile de la Bucea au scos în față victimele. „Dar se pune întrebarea „cine este călăul?”. Pentru a alfa răspunsul la această întrebare și pentru a judeca și pentru a dovedi aceste atrocități este nevoie de timp. Din păcate, manualele de istorie și educație istorică au promovat războiul din perspectiva actelor de eroism. S-au scos în față „eroii” și actorii principali au fost eroii, iar victimele au fost ignorate în mare parte”, spune doctorul în științe politice.
„De aceea, după Cel De-al Doilea Război Mondial, după ce au fost demonstrate crimele de război, Holocaustul asupra romilor, evreilor, minorităților religioase, minorităților sexuale, prizonierilor de război, s-a pus un slogan „Never again” – să nu se mai repete aceste atrocități. Însă ele se repetă și întrebarea retorică este de ce ele se repetă? Pentru că aceste crime de război și aceste victime, ele nu au fost studiate și nu au fost promovate lecțiile Holocaustului în școli. Dacă luăm situația din Republica Moldova, Holocaustul este disciplină opțională. Și atunci noi ca să înțelegem că a face rău nu este bine și orice crimă asupra unei ființe umane are repercusiuni asupra țării pe care o reprezinți și asupra ta personal, trebuie să înțelegem ce înseamnă genocid, ce înseamnă Holocaust. Lecțiile Holocaustului nu au fost învățate, cel puțin în Republica Moldova”, a mai spus Ion Duminica.
În opinia sa, crimele din Bucea, Irpin, Borodianka, Kramatorsc reprezintă o acțiune de intimidare psihologică. „Este greu acum să faci niște judecăți pentru a spune cine este vinovatul, dar crimele din aceste localități într-un fel diminuează și actele de eroism ale armatei ucrainene. Și se pune pe balanță ce este necesar: pace cu orice preț pentru a opri aceste masacre sau continuarea acțiunilor de război? Este o întrebare dificilă pentru orice politician, dar este important ca guvernul din Ucraina totuși să poată guverna țara și să poată duce acest conflict la sfârșit, pentru că va fi mai mare dezastru, dacă acest conflict va scăpa din mecanismul de control al autorităților ucrainene. Atunci vom avea masacre mai mari. Ca să nu se repete niciun conflict militar, război, crime de război, atrocități trebuie să promovăm în manualele de istorie și poziția victimelor”, a conchis Ion Duminica.
Dezbaterea publică la tema „Atrocitățile din zonele de ocupație ale Ucrainei: despre ce vorbesc ele și ce ne obligă să facem?”, organizată de IPN, a fost ediția a 236-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
