Atenție la procurarea produselor alimentare online

Operatorii din domeniul alimentar, care prestează servicii de livrare, trebuie să utilizeze ambalaje nedeteriorate, pentru a evita contaminarea încrucișată a produselor alimentare, inclusiv cu substanțe ce pot cauza alergii sau intoleranțe. Alimentele se transportă în siguranță termică, pentru a evita dezvoltarea bacteriilor patogene. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) comunică regulile generale de comercializare la distanță a produselor alimentare, transmite IPN.

Se recomandă livrarea cât mai rapid posibilă pentru produsele gata preparate, în condiții de temperatură adecvate tipului de produs. Produsele culinare reci se transportă la temperaturi ce nu depășesc +4°C, iar cele fierbinți – de minimum +60°C.

Companiile de curierat trebuie să transporte produsele alimentare gata preparate în boxe sau alte recipiente special adaptate (termoizolate) pentru menținerea regimului termic pe parcursul a minimum 20-30 de minute.

Informații privind valabilitatea produsului alimentar: data-limită de consum, data durabilității minimale sau data fabricării și termenul de valabilitate, sunt puse la dispoziție în momentul livrării.

ANSA recomandă consumatorilor să se lanseze în tranzacții online doar atunci când sunt siguri că comerciantul este autorizat/înregistrat în domeniul siguranței alimentelor, va oferi un document ce confirmă efectuarea cumpărăturii (bon fiscal sau factură), pentru produsul alimentar ce urmează a fi vândut.

Consumatorii trebuie să se asigure că produsul comandat va fi recepționat la timp, astfel încât acesta să poată fi păstrat într-un loc sigur, dacă alimentele nu sunt consumate imediat. La fel, consumatorii sunt îndemnați să inspecteze ambalajul comenzii pentru a se asigura că nu este deteriorat, să verifice temperatura alimentelor recepționate.

Dacă se observă unele semne vizibile de alterare, cum ar fi mucegai și miros neplăcut, produsul nu va fi consumat, dar va fi contactat imediat restaurantul sau serviciul de livrare, recomandă ANSA.

Consumatorii trebuie să păstreze la frigider alimentele, dacă nu sunt consumate imediat la livrare. Nu se recomandă păstrarea alimentelor în ambalajul în care au fost livrate, deoarece unele ambalaje, cum ar fi cutiile de polistiren, nu sunt neapărat etanșe și pot afecta calitatea alimentelor prin uscare.

Reîncălzirea produselor culinare se efectuează la temperaturi optime de minim +75°C, în recipiente speciale, care permit încălzirea uniformă și rapidă a produselor. Supele și sosurile, în schimb, vor fi încălzite până la temperatura de fierbere. Reîncălzirea lentă sau de mai multe ori nu este recomandată, deoarece favorizează dezvoltarea bacteriilor patogene, precizează ANSA.

În cazul unor probleme la procurare, consumatorii sunt îndemnați să contacteze ANSA la numărul: 022-511-511.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.