Atenţie, arderea anvelopelor este periculoasă!

Ministerul Mediului avertizează că arderea anvelopelor, tradiţie în noaptea Învierii, duce la eliminarea toxinelor în aer, care pot provoca atât boli ale aparatului respirator, cât şi cancer, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat de presă emis de minister se menţionează că monoxidul de carbon afectează celulele creierului, iar hidrocarburile afectează sistemul respirator, provocând bronşită, astm, exacerbarea unor boli cronice. De asemenea, conduce şi la dezvoltarea intoxicărilor pulmonare. Compuşi fenolici din aceste gaze toxice afectează funcţia hepatică, cauzând agravarea bolilor cronice ale tractului gastro-intestinal. Totodată, de la arderea anvelopelor se elimină şi substanţe cancerigene. O tonă de anvelope arse elimină în atmosferă 270 kg de fum negru şi 450 kg de gaze toxice. Dioxinele pot fi dispersate până la distanţa de 160 km. Ministerul Mediului atenţionează, de asemenea, că arderea neautorizată a anvelopelor se sancţionează cu amendă de la 20 la 40 de unităţi contravenţionale sau muncă în interesul public pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice amenda este de până la 300 de unităţi contravenţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.