În 384 de localități din țară, unde niciun candidat la funcția de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabile, are loc astăzi cel de-al doilea tur de scrutin. Secțiile de votare sunt deschise între orele 07.00 și 21.00, transmite IPN.
Pentru al doilea tur al alegerilor locale generale au fost tipărite 1 696 644 buletine de vot, dintre care 1 289 076 în limba română și 407 568 în limba rusă. Pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău vor fi utilizate 635 921 de buletine de vot.
Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, și-au schimbat domiciliul sau reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, în secțiile de votare conform reședinței existente la data de 20 octombrie 2019.
Totodată, alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin, își pot exercita dreptul la vot la domiciliu și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului când au renunțat la acest drept, în aceeași formă în care au făcut solicitarea.
În cadrul turului doi al scrutinului local este realizat un sondaj de opinie la ieșirea din secțiile de votare, de tip exit-poll. Exercițiul este comandat de Asociația pentru Dezvoltare Echitabilă din Moldova, în cooperare cu Compania de consultanță politică „Poliexpert”. Pentru sondaj au fost contractate două companii specializate: Compania de cercetare sociologică Fondul Opiniei Publice și Compania de cercetare sociologică IMAS. Sondajul va fi realizat în 67 de secții de votare în raza municipiului Chișinău. Rezultatele vor fi expuse în cadrul conferinței de presă, desfășurată cu începere de la ora 20.55, în sala de conferințe a Agenției de presă IPN
Agitația electorală este strict interzisă. Nu se permite desfășurarea sau reflectarea activităților sau materialelor cu tentă de agitație electorală și nici apariția candidaților la emisiuni televizate sau radiofonice.