Analiză Info-Prim Neo, episodul II „Integrarea euroasiatică: interese, pericole, procedee şi şiretlicuri politice”
Episodul I al prezentei analize, publicat la 2 octombrie 2012, sugera că ideea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Economică Euroasiatică (CEEA) şi Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV), promovată de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a declanşat campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2014 şi a conturat două mari concepţii în jurul cărora ce va da bătălia politică: integrarea euroasiatică şi integrarea europeană. Pornind de la interesul său politic de a reveni la guvernare, PCRM are tot dreptul şi chiar este obligat să manifeste iniţiativă, să identifice şi să promoveze idei câştigătoare pentru sine. Această tendinţă a opoziţiei chiar trebuie încurajată, pentru că ţine trează capacitatea de lucru a guvernării şi, în general, alternarea la putere este un principiul sănătos şi util într-o societate democratică. Însă condiţia principială în această concurenţă dintre putere şi opoziţie este ca interesul politic să nu genereze pericole pentru societate şi pentru existenţa statului Republica Moldova. Or, şi ideea de integrare euroasiatică, şi, în special, comportamentul politic al actorilor care o promovează provoacă astfel de pericole.
Pericolul 1
Fidel propriului stil, PCRM vede şi de data aceasta concurenţa politică drept antagonism politic cu implicarea la maximum a maselor populare, iniţial sub formă de referendum, scindarea societăţii în două tabere duşmănoase şi nu doar în sens figurat. În toată perioada de independenţă a Moldovei linia de demarcare a confruntărilor politice a trecut prin binomul „comunist-anticomunist”, dar nu a cuprins întreaga populaţie, pentru că au existat şi categorii de oameni care au rămas indiferente şi faţă de unii, şi faţă de alţii. De acum înainte, taberele se vor împărţi după principiul „pro-european – pro-euroasiatic” şi vor include, practic, întreaga populaţie. Lucrul acesta în sine nu este unul obligator rău. Însă tonalitatea agresivă pe care o dă principala formaţiune de opoziţie viitoarelor lupte politice aduce cu sine pericolul escaladării ostilităţilor generale până la cote imprevizibile. Or, pentru a se dezvolta, a se integra în lumea modernă de astăzi, fie după modelul vestic, fie după cel estic, societatea moldovenească are nevoie de o atmosferă civilizată, cultă, de dialog politic intern, cult şi civilizat. În consecinţă, ideea integrării euroasiatice, care are dreptul la viaţă ca orice altă idee, în mod inevitabil, se va asocia, prin promotorii săi, cu isterizarea vieţii publice, intransigenţa şi distrugerea: „asta-i lupta finală...”. O mostră de ameninţare „parlamentară”, legată de referendumul privind Uniunea Vamală, liderul PCRM ne-a servit chiar în debutul acestei sesiuni a Legislativului: {„Astăzi vă propunem, încă o dată, cele mai prielnice condiţii pentru o astfel de decizie crucială. Credeţi-ne că următoarele condiţii vor fi tot mai dure cu fiecare dată. Pentru că vor fi puse fără intermedierea opoziţiei parlamentare. Şi nimeni nu vă va garanta că dumneavoastră, Alianţa, aveţi suficient timp pentru a sta pe gânduri! Gândiţi-vă! Timpul a început să curgă!”...}.
Pericolul 2
Republica Moldova şi societatea moldovenească au pendulat în aceşti 20 şi ceva de ani între cele mai diferite sisteme de valori. Din această cauză nu s-au constituit ca stat şi societate. În ultimii câţiva ani a apărut o şansă să ne determinăm, în sfârşit, pentru noi înşine, dar şi pentru lumea din afară, ce vrem să facem. Ultimele câteva scrutine electorale au înclinat balanţa în favoarea opţiunii europene. Practic, imediat, Moldova a simţit reacţia încurajatoare a Uniunii Europene şi a altor parteneri de dezvoltare occidentali. Lucrurile merg în această direcţie foarte greu, dar, oricum, merg într-o direcţie concretă, una. Autorii opţiunii euroasiatice ne propun iar să ne oprim şi s-o luăm, a câta oară, nu pur şi simplu, în altă direcţie, ci, iarăşi, în direcţia opusă. Iar s-o luăm de la început. Şi cine propune? Partidul care a guvernat această ţară, practic, jumătate din toată perioada ei de independenţă. A avut toate pârghiile să orienteze ţara într-o anumită direcţie, fie şi euroasiatică. Dar nu a făcut-o. PCRM a deturnat cursul de dezvoltare a Republicii Moldova în cel mai spectaculos, neaşteptat şi cinic mod de câteva ori şi, de fiecare dată, la 180 de grade. Care ţară, care organism în general, poate rezista unor astfel de metamorfoze capitale? Conform legilor fizicii, corpurile care sunt supuse procesului de îngheţare şi dezgheţare de mai multe ori se erodează, se distrug. Procesul este comparabil cu schimbarea repetată a cursului de dezvoltare în direcţii diametral opuse, cum sunt cele spre Est şi spre Vest. S-ar părea că se urmăreşte special erodarea acestui stat şi acestei societăţi... Avem acum o şansă istorică să ne determinăm, alta am putea să nu o avem degrabă sau niciodată. În caz contrar, Istoria iar ne va băga în unul din sertarele sale, cum a mai făcut-o nu o singură dată, ca să uite de noi pe decenii sau veacuri.
Procedee şi şiretlicuri politice 1
În ideea sa privind integrarea euoroasiatică a Moldovei, PCRM porneşte de la teza că UE este în criză profundă şi de aceea „ar fi o nebunie” să te integrezi în criză. În antiteză, PCRM prezintă spaţiul euroasiatic ex-sovietic drept unul cu perspective de înflorire foarte rapidă, astfel încât moldovenii ar începe să trăiască mai bine „chiar în anul viitor”. „Noi am înaintat această iniţiativă ca o iniţiativă anticriză, capabilă în cea mai scurtă perioadă, chiar şi la anul viitor, să schimbe principial spre bine situaţia social-economică a ţării noastre şi a cetăţenilor”, afirmă liderul comunist. Povestea cu „capitalismul în putrefacţie” nu este nouă pentru oamenii din fosta Uniune Sovietică, inclusiv pentru moldoveni. Din diferite motive, inclusiv din cel al pierderii iremediabile de timp pentru realizarea utopiei comuniste, ţărilor din spaţiul euroasiatic le vor fi necesari decenii dacă nu chiar veacuri pentru a ajunge la nivelul de astăzi, „de criză” al ţărilor membre UE. Şi asta pentru că ţările UE au folosit acel timp, pierdut de alţii, pentru modernizarea economiei şi democratizarea societăţii, toate puse în serviciul omului mai mult decât oriunde. Pentru comparaţie: Doar în prezent, în Republica Moldova sunt implementate 236 de proiecte în sumă de 1,348 mlrd de euro. Principalii donatori sunt UE, SUA, BERD, Banca Mondială, România şi Banca Europeană de Investiţii. Cele mai multe proiecte reprezintă ajutor nerambursabil sau împrumuturi în condiţii avantajoase. Şi acestea toate vin dintr-o zonă afectată de „criză profundă”, de „putrefacţie”. Din celălalt spaţiu, „înfloritor”, în toţi anii de independenţă a Republicii Moldova a venit o singură dată, o singură promisiune, în sumă de jumătate de miliard de dolari din partea Federaţiei Ruse. Dar promisiunea nu a mai fost realizată. Este adevărat că Federaţia Rusă a oferit, în toţi aceşti ani, cel puţin, 3,6 miliarde de dolari regimului separatist de la Tiraspol, cât constituie asigurarea acestuia cu gaze naturale gratis. Fără această şi altă susţinere, regimul secesionist s-ar fi prăbuşit în 1-2 ierni, Moldova şi-ar fi rezolvat demult problema teritorială şi ar fi fost demult la nivelul ţărilor baltice ex-sovietice, cel puţin, după nivelul de dezvoltare al ţării şi cel de trai al populaţiei.
Procedee şi şiretlicuri politice 2
Moldova nu are hotar comun cu Uniunea Vamală. Portul de la Giurgiuleşti, la care fac trimitere promotorii referendumului pro-UV, în calitate de soluţie, reprezintă un şiretlic politic din trei puncte de vedere. a) Capacitatea de transport a portului este infimă în comparaţie cu necesităţile economiei şi ale oamenilor. Ni se propune să intrăm cu toată gospodăria, „cu căţel şi purcel”, într-o comunitate economică de state „printr-o gaură de şoarece”; b) Şi mai important este că marele nostru vecin din Est, Ucraina, prin care ne-am putea aştepta să se deschidă hotarul comun, real, cu UV şi CEEA, şi-a proclamat şi el orientarea strategică spre integrarea europeană. Acest curs a fost anunţat de guvernarea pro-occidentală a lui Victor Iuşcenco şi confirmat, tot atât de puternic, de guvernarea despre care se spune că este pro-rusă, a lui Victor Ianucovici. Respectiv, în viitorul apropiat, dar şi îndepărtat, nu vom avea hotar direct cu Uniunea Vamală şi Comunitatea Economică Euroasiatcă, şi vom rămâne doar cu „gaura de şoarece”, care nu poate înlocui nici într-un fel celelalte tipuri de comunicaţii. c) Dar şi mai important, PCRM nu vrea să se întrebe, sau nu vrea să ne întrebăm noi, cetăţenii, de ce Ucraina alege, ferm, UE şi nu CEEA? Pentru că atunci PCRM ar trebui să-şi retragă toate argumentele pro-CEEA privind unitatea de istorie, de limbă, de cultură, de relaţii economice, de relaţii interumane a moldovenilor cu spaţiul post-sovietic. Doar ucrainenii au aceste relaţii de mii de ori mai multe, mai apropiate, mai vechi şi mai trainice decât moldovenii. Şi totuşi ucrainenii aleg UE, sau, ca în cunoscutul slogan, „tinerii aleg pepsi”, adică modul sănătos de viaţă, renunţând la turmentările politico-ideologice în favoarea perspectivei europene clare şi sigure. În context, titlul interviului Info-Prim Neo cu ambasadorul Ucrainei în Moldova Serhii Pyrozhkov, publicat la 20 august 2012, este extrem de răspicat şi relevant - „Calea eurointegrării este evidentă pentru soluţionarea problemelor modernizării”.
Alte mici procedee şi şiretlicuri politice
De regulă, lucrurile mari care ţin de domeniul cursului de dezvoltare a ţării se decid la alegeri generale după principiul: „câştigă alegerile, obţine puterea şi schimbă cursul”. PCRM vrea să facă invers: să schimbe cursul pentru a câştiga puterea. Eventuala acceptare a referendumului prin procedură parlamentară ar însemna pentru partidele aflate astăzi la guvernare un eveniment similar cu alegerile parlamentare anticipate, cu rezultat imprevizibil pentru ele. De ce ar accepta acestea un act de suicid benevol, cu transmiterea puterii către opoziţie la jumătate de mandat? De altfel, în perioada 2001 – 2009, când la guvernare s-a aflat PCRM, au fost înregistrate doar 4 iniţiative de referendumuri republicane, toate soldate cu eşec. În particular, în 2004, a fost iniţiat un referendum cu privire la aderarea la spaţiul economic unic format de Belarus, Kazahstan, Rusia şi Ucraina, dar şi de această dată CEC-ul de atunci a refuzat să înregistreze grupul de iniţiativă. Iar referendumul din septembrie 2010, desfăşurat pentru a afla părerea poporului într-o problemă de mare importanţa, l-a boicotat cu aceeaşi convingere cu care ne îndeamnă să-l desfăşurăm pe acesta.
Nu a câştigat, dar are ce pierde
Ţinând cont de cele expuse, putem aprecia că PCRM a îmbrăţişat o super-idee electorală şi va utiliza tot potenţialul său pentru a atrage cât mai mulţi susţinători din interiorul, dar şi din afara Republicii Moldova. PCRM are destul de multe şanse de câştig, pentru că, alături de acest potenţial, are atu-ul de a fi în opoziţie, iar opoziţiile au avut de multe ori mai multă credibilitate decât guvernările în faţa electoratului. Iar aceasta înseamnă că există suficient de multe argumente ca Alianţa pentru Integrare Europeană să conştientizeze pericolul deturnării, inclusiv pe cale democratică, a cursului de dezvoltare a ţării, să-şi ia în serios rivalul, să facă şi mai atractivă opţiunea europeană în ochii oamenilor. Aceasta în condiţiile când AIE încă nu a asigurat ireversibilitatea procesului de modernizare internă şi de integrare europeană. În mod obiect, am ajuns la etapa când Republica Moldova şi oamenii ei încă nu au câştigat aproape nimic din integrarea europeană, dar deja au destul de multe de pierdut în eventualitatea renunţării la acest curs. Regimul liberalizat de vize este primul lucru care vine în gând. Un semnal de alarmă reală în acest sens pare să vină din Georgia, unde forţele pe care se sprijină pro-europeanul Mihail Saakaşvili s-ar putea să piardă puterea, iar partidele care vin în schimb încă trebuie să-şi demonstreze atitudinea faţă de actualul curs al ţării.
Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Cu europenii despre moldoveni. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în RM
- Renumărarea voturilor pe rol de şoc benefic pentru partidele parlamentare. Analiză Info-Prim Neo
- De înţelepciunea politicienilor în negocieri depinde stabilitatea democraţiei în Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Kalman Mizsei, reprezentant special al UE pentru RM
- Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM
- Cum l-a refuzat Filat pe Şelin şi despre „darul suptului” după Ghimpu şi Voronin. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Voronin l-a refuzat pe Filat? Analiză Info-Prim Neo
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I