Asociaţiile de economii şi împrumut vor fi divizate în funcţie de gama de servicii prestate
Asociaţiile de economii şi împrumut vor fi împărţite în trei categorii ale licenţei de activitate, în dependenţă de serviciile pe care vor fi autorizate să le acorde şi de scara de activitate permisă. Această prevedere se conţine în redacţia nouă a Legii asociaţiilor de economii şi împrumut, adoptată joi, 21 iunie, de Parlament în lectură finală.
Astfel, licenţa de categoria A va fi acordată asociaţiilor nou-create, membrii cărora sunt persoane fizice şi care au ca scop prestarea unor servicii mai restrânse, precum împrumuturi operaţionale, de consum şi investiţionale. Licenţa este valabilă în limita unităţii teritorial-administrative de nivelul întâi în care este înregistrată asociaţia şi nu acordă dreptul de a institui filiale sau reprezentanţe.
Licenţa de categoria B poate fi acordată asociaţiei nou-create sau celei care deţine licenţa de categoria A şi va permite acordarea unor servicii suplimentare, precum împrumuturi ipotecare, împrumuturi de consorţiu etc. Această licenţă este valabilă în limita UTA de nivelul doi şi permite instituirea filialelor sau reprezentanţelor.
Cea de-a treia categorie - C - se acordă asociaţiei, membrii căreia pot fi persoane fizice şi juridice, şi numai asociaţiei care a deţinut, cel puţin un an, licenţă de categoria B. Acesta permite o gamă mai largă de servicii, iar licenţa este valabilă pe întreg teritoriul RM.
O altă noutate a proiectului este „Asociaţia Centrală”, care are drept scop contribuirea la dezvoltarea asociaţiilor de economii şi împrumut, îmbunătăţirea calităţii serviciilor acordate etc. Asociaţia centrală poate obţine împrumuturi inclusiv de la asociaţii, precum şi acorda acestora împrumuturi şi servicii aferente; poate accepta de la asociaţii investiţii în fondul de lichidităţi şi administra acest fond etc.
Proiectul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2008.
În prezent, există circa 550 de asociaţii, cu circa 100 mi de membri şi clienţi ai acestora. Valoarea de bilanţ a activelor reţelei asociaţiilor constituie circa 450 milioane de lei.