Asociaţia investitorilor străini din R. Moldova (FIA) solicită statului anularea restricţiilor de procurare de către companiile cu investiţii străine a terenurilor agricole. FIA propune în schimb angajamente investiţionale concrete din partea investitorilor şi garanţii de îndeplinire a programului investiţional. O astfel de propunere se conţine în cea de-a doua ediţie a Cărţii Albe, lansată la 16 martie de FIA, culegere ce reprezintă recomandările elaborate pentru factorii de decizie pentru îmbunătăţirea climatului investiţional în ţară. Ediţia actuală vine cu propuneri reieşite din situaţii concrete ce afectează activitatea de zi cu zi a companiilor, care pot fi îmbunătăţite prin modificări concrete la legislaţia actuală. Directorul executiv al FIA, Dinu Armaşu, a declarat în cadrul festivităţii de lansare a Cărţii Albe, că există nemulţumiri şi în problema restituirii TVA care la moment este permisă doar pentru opt categorii de plătitori de TVA, restul beneficiind doar de posibilitatea trecerii în cont pentru perioadele următoare a sumelor respective. Actualmente atunci când un investitor ia decizia de a efectua investiţii în Moldova, valoarea acestora în final diferă de cea prevăzută în planul de afaceri. Spre exemplu, dacă investitorul decide să creeze o întreprindere cu un buget de 20 mil. USD, valoarea reală a cheltuielilor pentru construcţii va constitui doar 16 mil. USD, iar 4 mil. USD vor fi vărsate pentru achitarea TVA. Acest fapt contravine practicii internaţionale, conform căreia TVA este restituit într-o perioadă de timp strict determinată. De asemenea, se propune eliminarea facturilor fiscale care, pe lângă faptul că necesită costuri nejustificate pentru agenţii economici şi majorează costul administrării TVA de către organele fiscale, nu corespund prin esenţa lor unei gestionări eficiente a afacerilor şi constrâng relaţiile între parteneri. În cea ce priveşte politica fiscală, Cartea Albă abordează aspecte legate de evidenţa pierderilor fiscale ale perioadelor precedente şi dubla impunere a profitului distribuit către compania dominantă, astfel cota de impozitare de 15%, declarată ca fiind cea mai mică în regiune, nu corespunde pe deplin realităţii. În capitolul referitor la facilitarea schimburilor comerciale internaţionale şi barierele netarifare, FIA recomandă recunoaşterea validităţii tuturor certificatelor, eliberate de statele UE, astfel încât să se evite o dublare prin documente naţionale ce ridică în mod nejustificat costul materiei prime importate. În contextul declaraţiilor privind integrarea în UE şi a obţinerii preferinţelor comerciale, investitorii consideră necesară anularea certificatelor naţionale de conformitate şi calitate pentru importurile din statele UE. Certificarea europeană este una din cele mai rigide din lume, fiindu-i atribuite cele mai înalte exigenţe, se spune în culegere. Cartea Albă mai conţine recomandări cu privire la povara administrativă, imixtiunea statului în activitatea de antreprenoriat, abordează problema anulării datoriilor private la bugetul de stat, ceea ce generează o concurenţă neloială; inserează propuneri referitoare la îmbunătăţirea legislaţiei muncii. Asociaţia Investitorilor Străini întruneşte cei mai importanţi 16 investitori străini din R. Moldova, ale căror investiţii totale depăşesc suma de 500 mil. USD, sau mai mult din 50% din stocul investiţiilor străine directe, oferind locuri de muncă la peste 8 mii de oameni.