„Sperietoarele și fumigenele lansate de PSRM au menirea să abată atenția opiniei publice de la un șir de probleme extrem de presante, legate de scoaterea instituțiilor statului de sub controlul oligarhilor fugari.”
***

Intriga alegerilor anticipate

Partidele politice care și-au anunțat participarea la alegerile parlamentare anticipate își etalează temele de campanii. La doi ani de la evadarea coordonatorului executiv – Vlad Plahotniuc, clasa politică moldovenească luptă fie pentru asimilarea moștenirii acestuia, fie pentru debarasarea de ea. Această luptă, de fapt, reprezintă principala intrigă a alegerilor parlamentare anticipate. În linii mari, se poate afirma că partidele pro-eurasiatice fac parte din categoria asimilatorilor, iar cele pro-europene – din cea a contestatarilor moștenirii lui Plahotniuc.

Despărțirea apelor dintre cele două opțiuni are explicații bine documentate. Fenomenul Plahotniuc este un produs exclusiv al guvernării Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) din perioada 2001-2009. Personajul în cauză a reușit să devină extrem de influent la Curtea Domnească (vezi min. 0.40) a președintelui Vladimir Voronin, lăsând o urmă nefastă în istoria recentă a Republicii Moldova. Revenind la rolul PCRM, este de menționat că scoaterea acestuia din hibernare și reanimarea lui artificială de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) țintește în consolidarea polului asimilatorilor moștenirii lui Plahotniuc. Fiindcă ascensiunea acestuia din urmă s-a produs în perioada dominației PCRM, este logic ca și asimilarea moștenirea lui să aibă loc în jurul liderul PCRM, Vladimir Voronin – cap de listă al Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor.

Ierarhia nefirească din cadrul Blocului comuniștilor și socialiștilor, din punctul de vedere al ponderii electorale (vezi pagina 35), are la bază pocăința liderului PSRM pentru trădarea pe care a comis-o anterior în raport cu PCRM. Însă actul de pocăința nu poate anula promiscuitatea intrinsecă a PSRM, care a constituit recent o majoritate parlamentară cu Partidul Șor, adică cu exponentul bandiților și mafiei (min.07.00-15.21) și care este unul dintre principalii actanți ai furtului miliardului în beneficiul lui Plahotniuc. Astfel, în ajunul alegerilor anticipate interesele se intersectează, formând o configurație extrem de sugestivă. Apărarea și promovarea acestor interese presupune o bătălie electorală necruțătoare între asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc.

Oponentul principal al comuniștilor și socialiștilor – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), reprezintă doar unul dintre exponenții mișcării protestatare împotriva organizatorilor și beneficiarilor furtului miliardului. Sarcina acestuia este să curețe Parlamentul pentru a putea duce la bun sfârșit scoaterea instituțiilor statului din captivitatea oligarhilor fugari și a moștenitorilor acestora. Din păcate, PAS nu a fost în stare să coalizeze un front comun de alternativă celui comuno-socialist, unul care ar contesta moștenirea lui Plahotniuc cu maximă eficiență. În acest sens, PAS rămâne ostatecul mesajului justițiar, pe care îl promovează liniar, de-o manieră insipidă.

Pe fundalul contestatarilor moștenirii lui Plahotniuc, celelalte partide politice încearcă să-și găsească propriile nișe electorale sau să-și determine modalitățile de participare la alegeri – individual, în cadrul blocurilor electorale sau pe liste comune de candidați. Partidele unioniste, de exemplu, sunt în proces de identificare a celui mai reprezentativ dintre ele, cu potențial de atragere a altor formațiuni unioniste pentru a depăși pragul electoral. Deocamdată, pe segmentul unionist se îngână vechiului refren despre necesitatea unirii unioniștilor, precum și despre caracterul geopolitic al oricărei competiției electorale din Republica Moldova. În circumstanțele menționate, s-ar putea ca partidele noi, înregistrate recent și angajate în primele lor campanii electorale – șapte la număr, să imprime un suflu nou, original, campaniei electorale și politicii moldovenești.

Fumigenele electorale

În actualele alegeri parlamentare anticipate, abordările și ideile noi lipsesc, practic, cu desăvârșire. Formațiunile mai experimentate încearcă să-și reformuleze ideile și mesajele vechi pentru a le explora din nou. Creativitatea acestora se limitează la etalarea propriilor virtuți și la condamnarea viciilor reale sau imaginare ale oponenților. În lipsa ideilor proaspete, se încearcă manevrarea, uneori de o manieră halucinantă. O manevră de acest gen este constituirea blocului comuno-socialist, care mai degrabă ridică semne de întrebare, decât oferă răspunsuri la întrebările care îi preocupă pe cetățeni. Iată doar câteva din întrebările de mare actualitate:

• cine a avut mai multă dreptate în polemica lui Vladimir Voronin cu Igor Dodon? Probabil, e corect să presupunem că ambii au avut dreptate în egală măsură, așa e echitabil;

• cine dintre cei doi l-a slujit mai abitir pe Plahotniuc? Și în acest caz e de presupus că l-au slujit, deopotrivă, și unul și celălalt;

• care este impactul trădării liderilor PSRM? Este acest impact pozitiv sau, mai degrabă, negativ pentru Republica Moldova?, etc.

Întrebările de mai sus nu sunt minore. Răspunsurile oneste ar dezvălui perspectivele Republicii Moldova în cazul victoriei electorale a adepților asimilării moștenirii lui Vlad Plahotniuc. Pentru ca întrebări de acest gen să nu preocupe opinia publică, blocul comuno-socialist a recurs la lansarea unor fumigene și la reanimarea sperietorilor mai vechi privind: a) pericolul pierderii statalității; b) unirea cu România; c) apropierea de NATO; d) subminarea poziției și valorilor Bisericii Ortodoxe, etc. Ne-am deprins deja că toate aceste sperietori sunt scoase de la naftalină și reciclate iarăși și iarăși, așa cum fuseseră și anterior. Exemplu, în acest sens, ne servește programul electoral al PSRM din 2014. Dar medalia are două fațete, așa că fumigenele invocate generează întrebări incomode pentru blocul comuno-socialist, având în vedere că:

• liderul PSRM, Igor Dodon, a fost cel care l-a supus testului statalității pe Nicolae Timofti, asigurându-i alegerea în funcția de președinte al Republicii Moldova, după trădarea PCRM și asigurarea prelungirii cu cinci ani a guvernării Alianței pentru Integrare Europeană. Concluzia care se impune este că testorul a fost unul foarte slab și lipsit de capacități, iar societatea nu ar mai avea nevoie de astfel de cadre;

• conform promisiunilor pentru accederea în funcția de șef al statului, liderul PSRM urma să interzică unionismul în primele o sută de zile ale mandatului prezidențial. Astfel, către luna martie 2017 ar fi trebuit să nu mai avem partide unioniste și înalți demnitari deținători ai cetățeniei românești. De fapt, în pofida prevederilor programatice, PSRM și liderul acestuia au promovat în funcția de prim-ministru doar persoane deținătoare a cetățeniei românești. Singura încercare de promovare a unei persoane nedeținătoare a cetățeniei române s-a soldat cu un scandal de contrabandă cu untură de bursuc. Dezolantă experiență de combatere a românismului și unionismului!;

• un alt lider PSRM, Zinaida Greceanîi, este semnatarul celui mai important document privind cooperarea cu NATO – Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, care se referă în mod expres la principalele obiective politice şi de reformare ale Republicii Moldova prin prisma aprofundării cooperării cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice. Orice comentariu aici e de prisos;

• apărarea valorilor creștin-ortodoxe reprezintă un banal truc propagandistic, care a ieșit la iveala atunci când liderul PSRM a refuzat să ia poziție față de transformarea bazilicii Sfânta Sofia din Istanbul în moschee. Astfel, a dat uitării angajamentul public de a deveni un protector al Ortodoxiei și a făcut-o din frică ca să nu-l deranjeze cumva pe partenerul strategic – Recep Erdoğan. De dragul căruia a acceptat jertfirea sorților familiilor profesorilor turci, care au fost expulzați cu confort în închisorile din Turcia, adică creștinește, cum ar veni.

Din cele expuse mai sus, ne putem convinge că cele mai periculoase probleme cu care, potrivit liderului PSRM, s-ar confrunta Republica Moldova au fost generate de el însuși, de formațiunea pe care o conduce și aliații comuniști ai acesteia. Liderul PSRM cunoaște foarte bine acest gen de abordări strategice – crearea problemelor pentru a avea prilejul de a propune soluționarea acestora.

Concluzii

Partidele politice interesate de asimilarea moștenirii lui Vlad Plahotniuc au găsit suficiente motive pentru a-și uni eforturile în actualele alegeri parlamentare anticipate. După toate aparențele, liderii acestora ar avea ce pierde în eventualitatea scăpării frâielor guvernării din mâini. Pe de altă parte, formațiunile pro-europene au rămas divizate și certate în fața blocului comuno-socialist, confirmând că a declara că vrei să lupți cu oligarhia coruptă și a fi în stare s-o faci sunt lucru diferite. Oricum, speranțele mai persistă.

Sperietoarele și fumigenele lansate de PSRM au menirea să abată atenția opiniei publice de la un șir de probleme extrem de presante, legate de scoaterea instituțiilor statului de sub controlul oligarhilor fugari. În privința amenințărilor reale, nu imaginare, la securitate statului, apoi ele persistă din abundență în spațiul eurasiatic – CSI și Uniunea Economică Eurasiatică, adică acolo unde blocul comuno-socialist dorește să integreze Republica Moldova. Să exemplificăm:

• președinte belarus, Alexandr Lukașenko, invocă în permanență presiunea Rusiei asupra țării sale, care pune în pericol independența și suveranitatea Belarusului. Acest pericol este și mai acut după fraudarea alegerilor prezidențiale din august 2020 și creșterea dependenței Belarusului față de Rusia.

• anexările de teritorii, susținerea mișcărilor separatiste, războaiele de tot felul, ciocnirile armate și amenințările la adresa integrității teritoriale au avut loc actualmente între statele CSI: Rusia – Ucraina în Crimeea și Donbass; Armenia – Azerbaidjan în Karabakh-ul de Munte; Kârgâstan – Tadjikistan la hotarul dintre cele două țări; Rusia – Kazahstan privind apartenența teritoriilor din partea de nord a Kazahstanului și perceput prin prisma cadourilor poporului rus. E vorba despre conflicte reale, cu posibile consecințe dramatice pentru popoarele țărilor din spațiul eurasiatic și nu de unele imaginare, inventate de blocul comuno-socialist pentru a face campanie electorală.