Aproape 90 de incidente, raportate în procesul electoral de observatorii Promo-LEX

Aproape 90 de incidente au fost raportate în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale de către observatorii Asociației Promo-LEX până la ora 13.30. Printre acestea se numără 13 cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de o sută de metri, precum și zece cazuri de prezență a materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale în raza secției de votare sau la o sută de metri de la localul secției.

Într-o conferință de presă la IPN, șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie (3 noiembrie), Pavel Postica, a menționat că o situație raportată de către observatori se referă la utilizarea camerei de luat vederi. Cazul a fost înregistrat la secția de votare nr. 33/21 din localitatea Samurza, raionul Taraclia. „Camera video nu a fost deconectată de la deschiderea secției de votare și, respectiv, filmează întregul proces de vot, ceea ce se pare că este o contradicție cu ultimele instrucțiuni oferite de CEC pentru funcționarii electorali. Cu câteva zile înainte de turul de scrutin, s-a menționat că acele camere de luat vederi vor fi utilizate doar în procesul de pregătire a secției de votare pentru vot și nemijlocit la numărarea buletinelor de vot, fără a filma întregul proces”, a notat Pavel Postica.

Au fost înregistrate două cazuri – la o secție de vot de la Ciocana și alta la Durlești – de votare nejustificată în grup, în cabinele de vot aflându-se două sau mai multe persoane. „În ambele cazuri se pare că este vorba de persoane în etate, care probabil se află în relație de rudenie și s-au ajutat reciproc să voteze”, a menționat Pavel Postica.

Observatorii mai raportează și două cazuri de agitație electorală sau PR negru în raza de o sută de metri sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor. De asemenea, au existat zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de o sută de metri de la secția de votare pentru a determina alegerea alegătorilor. În cazul secției de votare nr. 9/12 din localitatea Bravicea, raionul Călărași, potrivit zvonurilor, la magazinul alăturat s-ar fi oferi gratis băuturi alcoolice.

Au fost fixate șapte cazuri în care urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale sau s-a atestat absența sigiliilor pe urnele de vot. Unul dintre acestea a fost înregistrat la o secție de vot din Gura Galbenei, Cimișlia. Urna mobilă inițial nu a fost sigilată, fiind aplicat sigiliul abia la momentul plecării prin localitate, aproximativ la ora 10.00. La această secție au fost înregistrate 74 de cereri de votare la locul aflării.

Printre alte incidente raportare se mai numără deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri, deficiențe în listele electorale, fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului etc.

În cadrul turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie, Misiunea Promo-LEX are 41 de echipe mobile care monitorizează procesul electoral în cele 384 de circumscripții electorale de nivelul întâi și doi. Totodată, au fost delegați 307 observatori pe termen scurt în incinta secțiilor de votare deschise pe teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv în suburbii. Observatorii vor desfășura și numărarea paralelă a voturilor pentru funcția de primar general al Chișinăului.

  • Pavel Postica despre incidente
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.