„Evenimentele din Ucraina au un impact major asupra Republicii Moldova, despre care se crede că în anumite circumstanțe ar putea fi următoare victimă a apoteozei războiului. Și nu e vorba doar despre declarațiile apostolilor războiului din frontul imperialist al Clubul de la Izborsk. Lucrurile sunt mult mai grave, întrucât înalții demnitari ruși nu contenesc să amenințe Republica Moldova că ar putea împărtăși soarta Ucrainei. Asta pentru simplul motiv că încearcă cumva să se apere...”
---
Apoteoza războiului
Curând se împlinește un an de la anunțarea așa-zisei operațiuni militare speciale a Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, cei mai fervenți susținători ai regimului putinist au declanșat o adevărată operațiune, care poate fi numită apoteoza războiului. Actualmente, printre fanii războinici ai lui Putin se desfășoară o luptă acerbă pentru titlul de principal ideolog al războiului. Evident, concurenții pentru titlu ignoră cu bună știință consecințele arhicunoscute ale războaielor, imprimate pe unul dintre celebrele tablouri ale renumitului pictor rus, Vasili Vereșciaghin, care pe cadrul capodoperei sale a scris: Dedicat tuturor cuceritorilor – din trecut, prezent și viitor. Pe noi, cei din Republica Moldova, ne îngrijorează la modul direct evenimentele menționate și protagoniștii acestora, întrucât actualii ideologi și apostoli ai războiului au constituit organizații speciale ce țintesc refacerea imperiul rus. Din aceste organizații fac parte și politicieni activi din Republica Moldova, lucru ce ar putea avea consecințe tragice pentru țara noastră, dacă nu se întreprind măsurile necesare pentru contracararea acestor demersuri.
Pretendent la titlul suprem de apostol al războiului este președintele Clubului Izborsk, Alexandr Prohanov, care acum câțiva ani și-a deschis o filială a organizației sale imperialiste și aici, la Chișinău. Actualmente apostolul războiului se preocupă de revizuirea Alfabetului războiului, care după șirul vechilor litere ale alfabetului rusesc, de curând, mai include două litere ale alfabetului latin: Z și V. Respectiv, potrivit acestuia, istoria Rusiei revine în istoria lumii prin vuietul tunurilor și tancurilor, a suspinelor mamelor îndurerate, în pașii batalioanelor care merg pe front… . Acest demers războinic ar da naștere noii elite victorioase a Rusiei…, din care fac parte membrii Clubului de la Izborsk, care pledează pentru o Rusiei de la Vladivostok până la Tiraspol, incluzând teritoriile Ucrainei și Transnistriei etc. Pentru atingerea acestor deziderate, autoritățile Rusiei ar trebui să acționeze exclusiv prin prisma memoriei războiul. Dovadă că victoria depinde de activarea memoriei războiului este că: “După ce a uitat războiul, Nicolai al II-lea a pierdut Imperiul și a murit de o moarte teribilă în subsolul Casei Ipatiev. Stalin și-a amintit de război, se pregătea pentru inevitabila bătălie cu fascismul,… de aceea, a învins ”
Este vreo diferență între Lupta mea și Războiul meu?
Dacă tot suntem invitați să trăim cu memoria războiului, trebuie să ne amintim și de: a) prietenia lui Stalin cu Hitler, semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop și a Protocolului secret, prin care Europa a fost împărțită între cei doi tirani; b) parada armatelor hitleristă și stalinistă de la Brest, după ocuparea și împărțirea Europei Centrale; c) vizita lui Molotov la Berlin și discuțiile cu Hitler despre împărțirea sferelor de influență la nivel global etc. Cel puțin așa ne-o cere memoria războiului pentru a fi completă și care iată că se dovedește a fi ignorată de însuși apologetul putinist al războiului, care fundamentează termenul în cauză. În competiție cu Prohanov pentru titlul principalul apostol al războiului a intrat și faimosul Alexandr Dughin, care încă acum 8 ani și-a scris capodopera – Ucraina: Războiul meu, care actualmente îl pune în situația privilegiată de a putea răspunde ferm la întrebarea propagandei putiniste – unde ați fost în ultimii 8 ani?
Ceea ce impresionează la Dughin este că nu s-a temut să fie acuzat că l-ar fi plagiat pe însuși liderul nazist, Hitler. Acesta din urmă și-a întitulat principala operă, oarecum, evaziv – Mein Campf (Lupta mea), în timp ce Dughin a refuzat ocolișurile, întitulându-și opera – Războiul meu, în care i-a adus un omagiu lui Putin pentru că a anexat Crimeea și a ațâțat războiul din Donbass. Astfel, devine limpede de unde s-a inspirat Vladimir Putin, atunci când și-a formulat ideile puternice, în baza cărora s-a angajat să edifice o nouă ordine mondială. Mai ales că Vladimir Putin chiar a recunoscut sincer că persoana de referință a fost Ivan Ilyin, autorul lucrării Despre fascismul rusesc, care l-a impresionat atât de mult: „Îl citesc pe Ilyin, îl citesc permanent… Am o carte pe raft și adeseori o scot și o citesc” Într-o astfel de lumină este evident că Prohanov și Dughin sunt doar niște epigoni amărâți de-ai lui Ivan Ilyin.
Reacțiile autorităților moldovene...
Evenimentele din Ucraina au un impact major asupra Republicii Moldova, despre care se crede că în anumite circumstanțe ar putea fi următoare victimă a apoteozei războiului. Și nu e vorba doar despre declarațiile apostolilor războiului din frontul imperialist al Clubul de la Izborsk. Lucrurile sunt mult mai grave, întrucât înalții demnitari ruși nu contenesc să amenințe Republica Moldova că ar putea împărtăși soarta Ucrainei. Asta pentru simplul motiv că încearcă cumva să se apere.
Acum, să stăm strâmb și să gândim drept, oricare ar fi atitudinea noastră față de actuala guvernare, care este plină de numeroase păcate. Au avut oare autoritățile moldovene dreptate, atunci când au decis interzicerea simbolurilor “Z” și „V” ale războiului rusesc împotriva Ucrainei? Actualmente, când înșiși apostolii războiului ne confirmă că simbolurile respective sunt parte a Alfabetului războiului, ar trebui să acceptăm cu toții că da, au avut dreptate. De bună seamă, orice propagandă a războiului trebuie interzisă. Cine din politicienii moldoveni au pledat în favoarea simbolurilor războiului? Exact cei din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care fac parte din frontul imperialist rusesc al Clubului de la Izborsk, ceea ce nu e de loc întâmplător. Aceștia refuză să condamne războiul, așteptând tacit lebăda neagră. Respectiv, nu este întâmplător că PSRM încet, dar sigur se destramă, fără implicarea guvernanților.
Au dreptate autoritățile moldovene, actualmente, când introduc pedepse penale pentru promovarea separatismului? Păi, însăși apostolii războiului din frontul imperialist ne-au avertizat demult că intenționează să anexeze părți din teritoriul Republicii Moldova, iar Putin ne-a vorbit despre așa-zisele cadouri ale poporului rus, pe care intenționează să le revendice înapoi, arătându-ne, prin exemplul Ucrainei, cum are de gând s-o facă. Abia acum înțelegem că pedeapsa penală pentru separatism trebuia introdusă încă în 2014, atunci când au devenit clare metodele Rusiei de incitare a separatismului, iar unul dintre apostolii războiului își scria opera – Războiul meu... Cel puțin așa a procedat Kazahstanul, care exact în 2014 și-a introdus în Codul penal Articolul 180. Activitatea separatistă, care prevede pedepse aspre nu doar pentru acțiuni concrete, ci și pentru intenții declarate. În consecință, actualmente, autorii declarațiilor pro-separatiste se văd nevoiți să-și ceară public scuze, atunci când sunt somați.
În contextul celor menționate, este straniu că bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, care a participat și ea la constituirea filialei din Republica Moldova a frontului imperialist rusesc, distanțându-se ulterior de PSRM, afirmă actualmente că “în privința libertății de exprimare, Moldova se apropie de Sudan și Libia”. Probabil, doamna Vlah mai are niște polițe de plătit sponsorilor din Rusia, de aceea își permite să facă declarații deochiate. Altminteri, ar fi știut că una dintre cele mai respectate organizației internațională a ziariștilor – Reporteri fără frontiere, au clasat, în 2022, Republica Moldova pe locul 40 în topul libertății de exprimare, în timp ce Rusia s-a regăsit pe locul 155 din 180 de state. A propos, situația din Sudan (locul 151) și Libia (143) privind libertatea de exprimare este mai bună decât cea din Rusia. Sau poate doamna Vlah este și ea o victimă nevinovată a fake news-urilor răspândite de Sputnik-Moldova? Oricum, trebuie să înțelegem că dacă, din punctul de vedere al doamnei Vlah, este absolut condamnabilă situația din Libia și Sudan, atunci cu atât mai mult ea este condamnabilă în cazul Rusiei. Respectiv, ar trebui să admitem că guvernarea a procedat corect și atunci când a blocat, doar temporar, difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a posturilor de televiziune și portalurilor din Rusia. Așadar, pe timpul apoteozei războiului este absolut corect să se adopte decizii adecvate de protecție.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed