Apelul Adunării Populare nu are valoare juridică şi nici diplomatică, spune spicherul

Parlamentul va lua atitudine faţă de apelul Adunării Populare a Găgăuziei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, doar atunci când va exista o adresare oficială, a declarat joi, 25 septembrie, presei spicherul Marian Lupu, citat de Info-Prim Neo. „Până acum nu a parvenit nici o adresare de acest fel în Parlament”, a declarat Marian Lupu. Apelul Adunării Populare reprezintă o acţiune care depăşeşte absolut evident cadrul atribuţiilor oferite acestui organ de legislaţia naţională şi locală. Prin urmare, acest act nu are nici valoare juridică, nici diplomatică, a mai spus preşedintele Parlamentului. Apelul Adunării Populare, făcut public la 19 septembrie, este semnat de 18 din cei 35 de legislatori de la Comrat. Au fost împotrivă deputaţii comunişti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.