Apel Public către APME: Nu ignoraţi egalitatea de gen!

APEL PUBLIC CĂTRE LIDERII APME –
NU IGNORAŢI EGALITATEA DE GEN!

 


28.01.2015


Către
Vlad Filat, Preşedintele PLDM
Marian Lupu, Preşedintele PDM
 

 


Noi, reprezentanţi ai Organizaţiilor Neguvernamentale din Republica Moldova, preocupate de promovarea principiilor egalităţii de gen în toate sferele vieţii sociale şi politice, solicităm liderilor politici să dea dovadă de consecvenţă şi voinţă politică în asigurarea reprezentării echitabile a femeilor şi bărbaţilor în toate structurile noului For Legislativ şi în procesul de formare a Guvernului.

Constatăm cu regret, că în formarea fracţiunilor politice, Conducerii Parlamentului şi a Biroului permanent femeile deputate s-au dovedit a fi subreprezentate. Totodată, acordul de constituire a APME nu specifică angajamente clare şi ferme pentru realizarea egalităţii de gen în аctualul mandat de guvernare.


În context, dorim să Vă amintim, că în decembrie 2014, mai multe ONG-uri au înaintat 31 de propuneri (anexat) pentru asigurarea egalităţii de gen în 5 domenii cheie (Participarea Politică, Violenţa Asupra Femeii, Piaţa Muncii, Antreprenorialul, Cadrul Instituţional şi cel de Politici) pentru programul de guvernare a mandatului 2014-2018.


În acest sens solicităm:

(1)La partajarea funcţiilor de conducere a comisiilor parlamentare şi a delegaţiilor parlamentare să se ţină cont de criteriul reprezentării echitabile a femeilor şi bărbaţilor.

(2) Instituirea în cadrul Parlamentului a unei comisii cu responsabilități clare pentru asigurarea şi promovarea egalităţii de gen, această sintagmă sau echivalentul ei să se regăsească şi în denumirea comisiei. Atribuţiile comisiei vor include: (I) avizarea obligatorie a tuturor actelor legislative relevante din perspectiva impactului asupra egalităţii de gen, (II) audierea anuală a tuturor autorităţilor centrale în ceea ce priveşte progresele în implementarea politicii de stat în domeniu, precum şi a angajamentelor internaţionale relevante pentru domeniu (Convenţia ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor  de discriminare faţă de femei, Revizuirea Periodică Universală, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului etc.).

(3) Recunoaşterea în programul de guvernare a faptului că violenţa în familie şi faţă de femei este o încălcare gravă a drepturilor omului în Republica Moldova. Semnarea şi ratificarea Convenției Consiliului Europei privind Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie şi Violenţei faţă de Femei.

(4) La crearea noului Guvern, să fie instituită sintagma pentru asigurarea şanselor egale sau o altă sintagmă echivalentă în denumirea ministerului de resort.

(5) La elaborarea programului guvernului, să fie consultaţi pe larg reprezentanţii societăţii civile iar propunerile acestora să se regăsească în angajamentele şi priorităţile noului Guvern.

Noi păstrăm speranţa că în procesul de formare a Guvernului şi programului de guvernare veţi ţine cont de aceste propuneri, realizarea cărora va contribui la edificarea unei democraţii autentice.

Semnatari:

Consiliul ONG,
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”,
Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri,
Gender-Centru,
Clubul Politic al Femeilor 50/50,
Fundaţia Est-Europeană,
Centrul Internaţional „La Strada”,
Centrul de Drept al Femeilor,
Coaliţia Nediscriminare,
Forul Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova,
Institutul de Politici Publice
 


Agenda Egalităţii de Gen

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.