Art.

Text propus în formularea actuală

Amendamentul propus

Motivare

Art. 2

Art. 2 e):

instigare la discriminare - orice comportament prin care o persoană, abuzând de poziția de subordonare a unei alte persoane, aplică presiune sau are un comportament anume cu scopul discriminării unei persoane terțe, în baza criteriilor stipulate de prezenta lege.

Art. 2 e)

instigare la discriminare - orice comportament prin care o persoană aplică presiune sau are un comportament anume cu scopul discriminării unei persoane terțe, în baza criteriilor stipulate de prezenta lege.

Sintagma „abuzând de poziția de subordonare a unei alte persoane” trebuie exclusă deoarece aceasta limitează faptele ce constituie instigare la discriminare doar la cele  comise de persoane cu anumite funcții, care au în subordonare persoanele pe care le instigă la comiterea faptelor de discriminare.

Art. 2 se completează cu următoarele (b) și, respectiv, celelalte litere se vor modifica dacă se acceptă propunerea):

Constituie discriminare și se sancționează acel comportament  manifestat în public care are ca scop sau vizează atingerea demnității umane îndreptat împotriva unei persoane sau a unui grup sau comunități și legat de apartenența la unul dintre criteriilor protejate de prezenta lege.

Pentru a asigura respectarea dreptului la demnitate umană așa cum este el prevăzut de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

h) discriminare multiplă – orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii stipulate de prezenta lege.

Pentru conformitate cu directivele Consiliului European al Uniunii Europene.[1]

i) discriminarea prin asociere - orice deosebire, excludere, restricție sau preferință  care are la bază asocierea dintre o persoană și persoane care sunt protejate în baza criteriilor stipulate de prezenta lege.

Conform Deciziei Curții Europene de Justiție (CEJ) Case C-303/06 Coleman v Attridge Law and Steve Law

j) adaptare rezonabilă - modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort disproporţionat sau nejustificat atunci când este necesar într-un caz particular, pentru a permite persoanelor să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Pentru conformitate cu definiția stabilită în Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități; art. 5 al Directivei 78/2000/EC; Noua Strategie Europeană cu privire la Dizabilități, care face referire la necesitatea de a lua măsuri similare și în țările membre a Politicii Europene de Vecinătate.

k) cerinţe profesionale reale şi hotărâtoare - o diferenţă de tratament bazată pe o caracteristică prevăzută de prezenta lege, nu constituie discriminare, atunci când, în temeiul naturii activităţilor ocupaţionale în cauză sau a contextului în care acestea se desfăşoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerinţă ocupaţională reală şi hotărâtoare, cu condiţia ca obiectivul să fie legitim şi cerinţa proporţională.

Pentru a clarifica norma prevăzută în art. 8 (4) al proiectului de legi, precum și pentru conformitate cu Art. 4 al Directivei 43/2000/CE.

l) segregare rasială – o formă gravă de discriminare constând în separarea fizică, intenţionată sau neintenţionată, a unei minorități rasiale sau etnice de restul populației în şcoli, clase, clădiri şi alte facilităţi, astfel încât numărul persoanelor minoritare faţă de cei majoritari este disproporţionat de mare în raport cu procentul pe care minoritarii îl reprezintă din totalul populaţiei în respectiva unitate administrativ teritorială.

Pentru conformitate cu standardele actuale așa cum rezultă ele din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO în continuare) și cu Art. 3 din Convenția ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială.

Art. 4

Art. 4 se completează cu următoarele:

g) sterilizarea forțată;

h) hărțuirea sexuală;

i) segregarea rasială;

j) discriminarea împotriva unui grup.

Pentru încorporarea obligațiilor ce decurg din ratificarea Convenției ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor și din jurisprudența CtEDO.

Art. 5

Art. 5 c):

sancționarea comportamentului discriminatoriu.

Art. 5 c):

sancționarea comportamentului discriminatoriu prin aplicarea răspunderii disciplinare, civile, contravenționale și penale, în funcție de gravitatea faptei de discriminare și organul care sancționează.

Pentru a oferi claritate referitor la modalitatea de sancționare și răspunderea pasibilă pentru fapte de discriminare.

Art. 7

Art. 7 (3):

Nu constituie discriminare situația în care restrângerea unui drept este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sânt proporționale, adecvate și necesare într-o societate democratică.

Art. 7 (3) de exclus.  

Formularea actuală dă posibilitate de a justifica un fapt de discriminare directă, ceea ce este contrar tuturor standardelor internaționale, la care se face referință chiar în nota informativă a proiectului de lege. În mod expres, Directiva 43/2000/CE permite limitarea numai în cazul discriminării indirecte și nu și în cazul discriminării directe. Art. 2 al proiectului de lege deja face referință la faptele ce nu constituie discriminare.

Art. 10

Art. 10 a)

a) servicii oferite de autoritățile publice

Art. 10 a):

servicii oferite de autoritățile publice, inclusiv serviciile descentralizate ale acestora.

Pentru a asigura interzicerea discriminării în cadrul tuturor serviciilor publice.

Art. 10 se completează cu următoarele:

Art. 10:

g) vânzarea sau închirierea de bunuri mobile sau imobile;

h) servicii oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci, cluburi, alți prestatori de servicii, indiferent dacă sunt operatori publici sau privați;

i) calitatea de membru şi implicarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului sau în orice organizaţie ai cărei membri aparţin unei anumite profesii, inclusiv beneficiile oferite de asemenea organizaţii;

g) alte servicii și bunuri disponibile publicului devine j).

Pentru conformitate cu prevederile Convenției ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială și Art. 3 din Directiva 43/2000/CE.

Art. 10 se completează cu un nu alineat -  10(2).

Art. 10 (2):

Constituie discriminare orice comportament care are ca scop mutarea, evacuarea sau segregarea rezidențială a unei persoane sau a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora la unul dintre criteriile protejate de prezentul act normativ.

Pentru a asigura garantarea dreptului la locuire și interzicerea măsurilor de strămutare, asimilare sau excluziune. A se vedea Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului, Art 1 din Protocolul 1, respectiv Art 14. Vezi și Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii Art. 16(1)(h).

Art. 12

Art. 12:

Subiecții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii discriminării sânt:

a) consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării;

b) autoritățile administrației publice centrale și locale;

c) asociațiile obștești.

Art. 12:

Subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării sânt:

a)      Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării;

b)      Instanțele de judecată;

c)      Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale așa cum sunt ele definite de Legea privind transparență în procesul decizional;

d)      Persoanele juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice.

Utilizarea sistemului judiciar este una din căile efective de protecție împotriva discriminării, prevăzută chiar de proiectul de lege, de aceea instanțele de judecată trebuie să apară ca subiecte pentru că sunt ca atare.

Denumirea detaliată a celorlalte servicii se propune pentru a asigura coerență legislativă și concordanță cu Legea privind transparență în procesul decizional.

Asociațiile obștești nu pot avea atribuții, care aparțin statului, decât dacă îndeplinesc anumite servicii contractate de stat, cu finanțare publică. Pentru ultima situație sintagma prevăzută la art. 12 d) deja include orice persoană juridică, inclusiv asociațiile obștești, care gestionează și utilizează mijloace financiare publice.

Art. 14

Art. 14 i):

examinează plângerile persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării;

Art. 14:

i) examinează plângerile persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării, inclusiv prin inițierea de investigații ex officio;

Investigarea ex officio este foarte importantă deoarece această atribuție dă posibilitate Consiliului să prevină fapte de discriminare.

Art. 14 se completează cu următoarele:

n) asigură acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării;

o) realizează studii, analize și rapoarte independente privind discriminarea;

p) publică deciziile adoptate cu reținerea datelor confidențiale în culegeri de decizii precum și pe pagina web oficială a instituției.

Art. 12 n) actual devine r).

Pentru conformitate cu Art.  13 (1) din Directiva 2000/43/CE; Art. 12 (1) din Directiva 2004/113/CE;[2] Art.  12 (1) din proiectul de nouă directivă; Art. 20 (1) al Directivei 2006/54/CE.[3]

Art. 16

Art. 16 b):

nu conține informația necesară și persoana care o depune nu oferă informații suplimentare

Art. 16 b):

Nu conține informația indicată la art. 15 (2).

Unul din principiile esențiale de examinare a cauzelor de discriminare constă în inversarea sarcinii probei, ceea ce presupune de fapt o partajare a sarcinilor de a aduce probe. Persoana ce se consideră victimă a discriminării este obligată doar să aducă informație ce probează un fapt de discriminare prima facie - adică doar o explicație și informație minimă despre fapta pe care o consideră discriminatorie. Ulterior, persoana / autoritatea învinuită trebuie să demonstreze că fapta respectivă nu constituie discriminare. Acest principiu este similar repartizării sarcinii probațiunii din contenciosul administrativ al Republicii Moldova.

Din formularea actuală de fapt reiese  că persoanei care depune plângerea poate să i se ceară demonstrarea faptului de discriminare, ceea ce este contrar esenței principiului inversării sarcinii probațiunii inerent procedurilor de examinare a cauzelor de discriminare.

Art. 17

Art. 17 (1):

Primind plângerea spre examinare, Consiliul este în drept să solicite date și informații relevante de la persoanele care se presupun că au comis fapte discriminatorii. Toate datele, informațiile și documentele necesare legate de acțiunile sau comportamentul discriminatoriu la care se referă plângerea urmează a fi puse la dispoziția Consiliului.

Art. 17 (1):

Primind plângerea spre examinare, Consiliul este în drept să solicite date și informații relevante de la persoanele care se presupun că au comis fapte discriminatorii. La solicitarea Consiliului, reprezentanții legali ai autorităților și ai agenților economici, precum și persoanele fizice au obligația:

a) să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea petiției referitoare la existența unui posibil act de discriminare;

b) să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul petiției;

c) să elibereze copiile documentelor solicitate;

d) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfășurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor.

Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 20 la 100 unități convenționale.

Pentru a crea condițiile de îndeplinire a atribuțiilor în mod eficient așa cum rezultă din Principiile de la Paris. De asemenea pentru conformitate cu principiul general a dreptului internațional al drepturilor omului referitor la un remediu efectiv / adecvat pentru violările drepturilor omului.

Art. 17 (2)

În urma examinării plângerii, Consiliul înaintează subiectului împotriva căruia a fost depusă aceasta un aviz care va conține recomandări privind suprimarea faptelor discriminatorii și va înștiința despre aceasta persoana care a depus plângerea. Consiliul urmează a fi informat, în termen de 10 zile, despre măsurile întreprinse.

Art. 17:

(2) Ca urmare a examinării plângerii, Consiliului va lua o hotărâre de soluționare a sesizării sau a cazului inițiat din oficiu cu precizarea situației de fapt și a motivelor de drept și a sancțiunii aplicate.

(3) Hotărârile Consiliului se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și se plasează, în termen de maximum 15 zile  de la adoptare, pe site-ul oficial al Consiliului, cu reținerea datelor confidențiale.

(4) Hotărârile Consiliului pot fi atacate la Curtea de Apel Chişinău, ca instanță de contencios administrativ, potrivit legii.

(5) Hotărârile Consiliului, adoptate în limitele competenţei acestuia, care nu au fost atacate în termen de 15 zile de la comunicare, sânt executorii pentru autorităţile publice, precum şi pentru toate persoanele juridice sau fizice.

Dacă nu se acceptă propunerea în ansamblu, cel puțin de adăugat la art. 10 (2):

Procedura de examinare a plângerii de către Consiliu este reglementată de Regulamentul Consiliului.

Pentru a asigura coerența instituțională și stabilirea unui mecanism eficient de sancționare a discriminării.

Pentru a institui obligația de a prevedea o procedură clară de examinare a plângerii.

Art. 17 (3):

Dacă în timpul examinării plângerii se atestă săvârșirea unor fapte ce constituie contravenție, Consiliul examinează cauza contravențională și aplică sancțiuni în conformitate cu prevederile Codului contravențional.

Art. 17 (6):

Dacă în timpul examinării plângerii se atestă săvârșirea unor fapte ce constituie contravenție, Consiliul examinează cauza și aplică una din următoarele sancțiuni în conformitate cu prezenta lege. 

Pentru a prevedea sancțiuni specifice faptelor de discriminare. 

Art. 17 (4)

Devine art. 17 (7)

Art. 17 se completează cu următoarele:

Art. 17 (8):

În baza rezultatelor examinării plângerii, Consiliul, de asemenea, este în drept:

a) să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor persoanei ce se consideră a fi victimă a discriminării;

b) să intervină pe lângă organele competente cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar în privinţa persoanei care a  comis fapte discriminatorii.

Pentru a asigura asistența de către Consiliu a persoanei să se adreseze în instanțele de judecată și a da posibilitate Consiliului să solicite intentarea unui proces disciplinar.

Articol nou (21)[4]

Se introduce articolul 21 cu următorul conținut:

Art. 21 Sancțiunile pentru faptele de discriminare:

(1) Faptele de discriminare se sancționează cu următoarele:

a) scuze publice;

b) stabilirea de măsuri pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin fapta de discriminare;

c) amenda contravențională;

d) daune morale și/ sau materiale;

e) sancțiune disciplinară;

f) retragerea autorizației de funcționare în cazul agenților economici;

g) pedeapsa penală.

(2) Instanțele de judecată pot aplica oricare din sancțiunile prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol. Sancțiunea disciplinară poate fi aplicată conform Codului Muncii.

(3) Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării poate aplica următoarele sancțiuni:

a) scuze publice;

b) amendă de la 50 la 100 unități convenționale, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 100 la 300 de unități convenționale, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. 

Pentru a clarifica mecanismul de atragere la răspundere pentru faptele discriminatorii.

Art. 22

Art. 22 se completează cu următoarele:

Art. 23 f):

retragerea sau suspendarea pe o perioadă determinată a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care printr-o acțiune discriminatorie cauzează un prejudiciu semnificativ (mai mare de 100 de unități) sau care, deși cauzează un prejudiciu redus ca daune, încalcă în mod repetat prevederile legislației anti-discriminare.

Pentru a asigura caracterul educativ, disuasiv și reparator al sancțiunii. Vezi Art. 15 Directiva 2000/43, Art. 9 Directiva 2000/78 care specifică faptul că sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi să descurajeze discriminarea.

Art. 24

Art. 24 (1) b):

Prejudiciul material și moral cauzat.

Art. 24 (1) b):

Indicii în legătură cu prejudiciul material și moral cauzat.

Pentru conformitate cu art. 8 din Directiva 43/2000/CE. Reformularea de asemenea este necesară și datorită imposibilității dovedirii prejudiciului moral cauzat.

Art. 24 (2):

Sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare este pusă pe seama pârâtului, cu excepția faptelor care atrag răspunderea contravențională sau penală.

Art. 24 (2):

Sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare este pusă pe seama pârâtului, cu excepția faptelor care atrag răspunderea penală.

Inversarea sarcinii probei este inerentă unei proceduri de examinare a faptelor de discriminare. Specificul Dreptului european al nediscriminării așa cum este el statuat de cele două directive ale Consiliului European[5]  stabilește excepția de la principiul clasic probaționar onus probandi incumbit actori deoarece, experiența îndelungată din domeniu a dovedit că în cazurile de discriminare, elementele probaționale sunt în cele mai multe cazuri la dispoziția pârâtului care este într-o poziție de control (ca angajator, instituție publică care refuză un anumit serviciu etc.).

Art. 27

Art. 27 (2) se completează cu următoarele:

Art. 27:

(3) In termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se constituie Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării, ca organ de specialitate în domeniul asigurării protecției împotriva discriminării și asigurării egalității de șanse și tratament a tuturor persoanelor, cu statut de persoană juridică de drept public, aflată sub control parlamentar.

(4) In termen de 60 de zile de la înființare, Consiliul își va elabora și va adopta regulamentul intern de funcționare, procedura de soluționare  a petițiilor precum și structura organizatorică a aparatului propriu.

Pentru conformitatea cu Principiile de la Paris și cu cele două recomandări generale ECRI.[6]