Apel către conducerea RM şi conducătorii asociaţiilor obşteşti
Conform planului Guvernului Republicii Moldova pentru comemorarea eroilor căzuţi în Războiul pentru Independenţa Ţării de 2 martie 2011 în toate localităţile din Ţară se petreceau activităţi de comemorare paşnice. Conform acestui plan, activităţi de comemorare au avut loc şi în satul Corjova, r-nul Dubăsari pe malul stâng al r. Nistru. Tradiţional, conform canoanelor creştin-ortodexe veteranii de război, populaţia paşnică din satul Corjova participau, în biserica din sat, la serviciul divin în memoria eroilor căzuţi în război. La sfârşitul slujbei creştin-ortodoxe enoriaşii creştini au fost înconjuraţi şi atacaţi de forţele neconstituţionale aşa-numitei Republici Moldo-Nistreană. Toţi participanţii la serviciul divin copii, femei, bărbaţi ai fost bătuţi şi ameninţaţi cu armele. Fără nici un motiv au fost răpiţi şi privaţi de libertate primarul satului Corjova Valeriu Miţu şi consilierul comunei Corjova Iurie Coţofană, care, până în prezent se află închişi în izolatorul miliţiei neconstituţionale din Dubăsari. În faţa bisericii, forţele neconstituţionale proimperiale ruse au rupt Drapelul de Stat al RM, apoi l-au călcat în picioare. Bărbaţii au opus rezistenţă pentru a-şi apăra soţiile şi copii însă n-au reuşit, erau numeric mai puţini.
Aceste provocaţii de teroare a populaţiei paşnice din localităţile din stânga Nistrului se petrec de la 1 august 1992 după retragerea forţelor constituţionale ale RM. Conducerea RM timp de 20 de ani n-a întreprins nimic concret pentru a neutraliza şi stopa cel puţin acţiunile abuzive şi criminale a forţelor şoviniste proimperiale din stânga Nistrului din teritoriul RM ocupat.
CEREM:
1. Conducerea Republicii Moldova să revizuiască acordul de pace încheiat la 21 iulie 1992 între Republica Moldova şi Federaţia Rusă pentru a înlocui contingentul militar rus de pacificare cu forţele pacificatoare internaţionale.
2. Să ceară retragerea armatei Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova necondiţionat ca armată ocupantă.
3. Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate să stabilească persoanele care s-au înrolat nelegal în forţele neconstituţionale şi au comis crime împotriva Statului, iar procuratura să intenteze dosare penale, după finisarea anchetei, să fie trimise instanţelor de judecată,in baza Hotaririlor de judecata, criminalii să fie anunţaţi în căutare internaţională.
4. Ministerul Informaţional şi Documentare a Populaţiei să stopeze eliberarea paşapoartelor cetăţenilor din stânga Nistrului, care s-au înrolat în forţele proimperiale neconstitutionale şi cetăţenilor care s-au autoproclamat drept conducători la toate nivelurile.
5. Conducerea RM să intervină cu restricţii aspre împotriva regimului ocupant de la Tiraspol, care să nu permită nici un fel de relaţii cu alte state.
6. Chemăm Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Uniunea Scriitorilor, Asociaţiile obşteşti de bună credinţă să ne unim forţele în apărarea drepturilor fundamentale, în apărarea libertăţii fraţilor noştri din stânga Nistrului. Să depunem maximum eforturi în eliberarea cetăţenilor noştri din închisorile ocupanţilor de la Titaspol.
Consiliul de administrare al AVR-1992 Tiras-Tighina
Preşedintele AVR-1992 Tiras-Tighina
A. Caraman