Apel al reprezentanţilor societăţii civile către Guvernul SUA / Civil Society Appeal to U.S. Government

Apel al reprezentanţilor societăţii civile către Guvernul Statelor Unite ale Americii

Civil Society Appeal to the Government of the United States of America


Excelenţă, stimate domnule Ambasador James Pettit,

Organizaţiile societăţii civile consideră inadmisibilă adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală pe motiv că aceasta legalizează ilegalităţi, este o formă legalizată de spălare a banilor, discreditează reforma anti-corupție şi procesul de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova.[1]

Acest proiect de lege prevede eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au dobândit fraudulos şi ilegal proprietăţile şi activele, inclusiv în urma furtului din sistemul bancar al Republicii Moldova, în schimbul plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate.

Mai mult, modificările în legislaţie vor face imposibilă verificarea de către Agenția Națională de Integritate a averii liberalizate a demnitarilor şi funcţionarilor publici.

Constatăm cu îngrijorare că legea în cauză va submina eforturile anticorupţie întrucât va duce la o amnistiere a persoanelor din domeniul public care şi-au însuşit averi în mod ilegal, în special a persoanelor din domeniul justiţiei.

De asemenea, asociațiile de business din Republica Moldova susțin că legea va afecta şi mediul de afaceri deoarece va discrimina/demotiva antreprenorii care îşi onorează obligaţiile fiscale faţă de stat.[2]

Urmare a întrevederilor cu societatea civilă, reprezentanții Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Delegaţiei UE la Chişinău și-au expus poziţiile pe marginea proiectului de lege, atenţionând asupra riscurilor de integritate pe care el le comportă.[3] Aceasta a determinat suspendarea promovării proiectului legii în cauză în Parlament.


Excelenţă,

Având în vedere faptul că Congresul SUA a susținut propunerea Preşedintelui SUA de a extinde aplicabilitatea Actului Magnitsky la nivel global faţă de persoane şi guverne care au admis şi au beneficiat inclusiv de pe urma actelor de corupţie, solicităm respectuos Guvernului şi altor autorităţi oficiale ale Statelor Unite ale Americii să ia atitudine şi să îşi expună opinia vis-a-vis de iniţiativa legislativă privind „liberalizarea capitalurilor” în Republica Moldova (în esenţă: amnistia ilegalităţilor rezultate inclusiv   din acte de corupţie), prin prisma Actului Magnitsky. Cu atât mai mult că în cazul adoptării unei astfel de legi Republica Moldova ar putea deveni un centru de atracţie pentru legalizări de ilegalităţi la nivel regional şi mondial, obstrucţionând astfel aplicarea Actului Magnitsky.

Societatea din Republica Moldova este profund afectată de fraudele bancare admise şi tolerate de către factorii decizionali.. În condiţiile mimării unor investigaţii, considerăm promovarea unei astfel de iniţiative legislative ca o sfidare impardonabilă din partea guvernării a opiniei publice şi a statului de drept. O poziţie tranşantă (încă una) şi din partea autorităţilor SUA prin prisma propriilor legi va demotiva autorităţile din Republica Moldova să mai promoveze legi nocive care au menirea să legalizeze ilegalităţile, să protejeze beneficiarii fărădelegilor şi să zădărnicească reformele, în special în justiţie.

Cu cele mai înalte consideraţiuni,

ADEPT
APE
API
Asociatia Internationala a Pastratorilor Raului Eco-TIRAS
BIOS
Business Consulting Institute
Centre for Journalistic Investigations
Centre for Independent Journalism
Centre for Legal Assistance for People with Disabilities
Ecological Movement of Moldova
Expert-Grup
HABITAT
IDIS Viitorul
Institute for Urban Development
Legal Resource Centre – Moldova
PromoLex
TERRA-530
Transparency International - Moldova

 


Your Excellency, Ambassador James Pettit,

Representatives of civil society organizations in Moldova consider the adoption of the so-called draft Law on Capital Liberalization and Fiscal Stimulation inadmissible. The Law would legalize illegalities, would present a legalized form of money laundering, compromise anti-corruption reform and the process of consolidation of the rule of law in the Republic of Moldova.¹

This draft Law releases from liability any physical person and legal entity that illegally gained their property and assets, including the billion-dollar banking system fraud in the Republic of Moldova, in exchange for a 2 percent fee to the state from the total value of the undeclared assets.

In addition, other amendments to the legislation would follow, including those that prevent the newly established National Integrity Authority from verifying legalized property that belongs to public servants and persons with public dignity.

We express our deep concern that this Law would undermine anti-corruption efforts, and would result in amnesty for public servants, particularly those in the justice sector and other relevant domains, who gained their property in an illegal manner.

Business associations in Moldovan also voiced their concern, as the adoption of this Law would have a negative impact on the business environment and would discriminate/deter entrepreneurs who honor their fiscal obligations vis-à-vis the state.2

Following meetings with civil society organizations, officials from the International Monetary Fund, the World Bank and the Delegation of the European Union to Chisinau also expressed their positions on the draft Law, drawing particular attention to the integrity risks that the law would impose.3 This determined the temporary suspension of promoting this law, after being voted in a first reading in the Parliament.

Your Excellency,

Taking into consideration that the United States Congress recently supported the proposal of the President of the United States to globally extend the applicability of the Magnitsky Act towards persons and governments that admitted and benefited from corruption acts, we are asking the Government of the United States of America and related official authorities to take an attitude and express their opinion vis-à-vis the legal initiative on so-called “capital liberalization” in the Republic of Moldova (that is in fact an amnesty of illegalities that followed from corruption acts), through the prism of the Magnitsky Act. This is especially important, as the adoption of such a law could transform the Republic of Moldova into an attractive place for those interested in the legalization of illegally obtained funds, not only regionally, but also on a global level, obstructing in this manner the application of the Magnitsky Act.

The entire society of the Republic of Moldova is deeply affected by the bank fraud that was admitted and tolerated by decision makers. In the conditions of a mimed investigation into this fraud, we consider promoting such an initiative an unpardonable defiance of the public opinion and the rule of law that was committed by our governors. We consider that a clear and transparent statement from U.S. authorities through the prism of its own principles and laws would deter authorities in the Republic of Moldova from promoting harmful laws that aim at legalizing illegalities, protecting the beneficiaries of these illegalities and undermining reforms, including in justice sector.

With highest considerations,

ADEPT
APE
API
Asociatia Internationala a Pastratorilor R\ului Eco-TIRAS
BIOS
Business Consulting Institute
Centre for Journalistic Investigations
Centre for Legal Assistance for People with Disabilities
Centre for Independent Journalism
Ecological Movement of Moldova
Expert-Grup
HABITAT
IDIS Viitorul
Institute for Urban Development
Legal Resource Centre - Moldova
PromoLex
TERRA-530
Transparency International – Moldova

 



DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire.

DISCLAIMER: Issuers of press releases – not the news agency IPN – are fully responsible for the accuracy and essence of the content submitted for publication and/or dissemination.
 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.