Apare în premieră Ghidul online al clientului poştal „The Bat!”

Compania „Ritlabs” a elaborat o notă informativă online care va fi accesibilă deţinătorilor versiunii noi ai programului „The Bat!” - 6.5 şi nu numai. Acum, utilizatorii „The Bat!” vor putea citi instrucţiuni pentru funcţia necunoscută a programului, accesând tasta F1 chiar în fereastra clientului poştal. Punerea în aplicare a Ghidului este programată pentru astăzi, 22 iulie, transmite IPN citând surse din cadrul companiei.

Necesitatea elaborării acestui Ghid a fost dictată de faptul că Clientul poştal „The Bat!” posedă un set de oportunităţi funcţionale şi, uneori, este nevoie de timp ca să învăţăm să le utilizăm la maxim. Acum, acest lucru va fi mult mai uşor de făcut: noul ghid contextual permite obţinerea informaţiilor despre funcţia concretă imediat, scutindu-l pe utilizator de căutarea istovitoare prin documentaţie, afirmă directorul Ritlabs, Maxim Masiutin.

Astfel, Ghidul online pentru utilizatorii „The Bat!” versiunea 6.5 reprezintă:

- Informaţii mereu actuale: paginile ghidului online al clientului poştal „The Bat!” se actualizează continuu şi se perfecţionează de către serviciul suport;

- Acces operativ la informaţia necesară: după deschiderea meniului programului, este suficient să accesăm tasta F1 ca să trecem la articolul de pe site cu descrierea setărilor meniului;

- Utilizare comodă: articolele în noul sistem al ghidului sunt grupate pe compartimente, fapt care permite o orientare rapidă și trecerea la materialele de interes;

- Navigare rapidă: în acest ghid poate fi utilizată căutarea după cuvintele cheie și trecerea rapidă dintr-un compartiment în altul.

Directorul „Ritlabs” scoate în evidenţă şi alte oportunităţi noi pe care le deschide  Ghidul:

- Prezentarea vizuală a informaţiilor: fiecare articol include nu doar descrierea oportunităţilor programului, dar şi imagini de pe ecran pentru demonstrarea vizuală a acestora;

- Limbaj simplu şi uşor de înţeles: articolele reprezintă nu doar informaţii, ci şi un ghid al utilizatorului, pentru a putea seta operativ programul, urmând instrucţiunile.

„De altfel, pentru a afla funcţiile şi oportunităţile programului nu este neapărat nevoie să accesăm clientul poştal – informaţiile din ghid sunt accesibile online tuturor. Dat fiind faptul că ghidul online va fi actualizat continuu, îi invităm pe utilizatori să participe la perfecţionarea sa ulterioară. Aşteptăm obiecţiile şi propunerile pe adresa online-help@ritlabs.com”, a precizat pentru IPN directorul „Ritlabs” Maxim Masiutim.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.