Anul 2022 pretinde a fi al consolidării relațiilor dintre bibliotecă și comunitate, forum

Anul 2022 promite a fi un an mai bun la capitolul apropierii cu adevărat a bibliotecii de comunitate, iar comunitatea, împreună cu factorii de decizie, vor contribui la dezvoltarea domeniului biblioteconomic. Anul 2022 pretinde a fi unul al consolidării relațiilor dintre bibliotecă și comunitate. Aceasta este o prioritate, în contextul evaluării activităților bibliotecilor, dar și în contextul atestării anuale a cadrelor bibliotecare din comunități. Declarații în acest sens au fost făcute de directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, la Forumul Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci, care are loc astăzi, transmite IPN.

Vorbind despre conexiunile și responsabilitățile bibliotecilor și decidenților, Elena Pintilei a spus că deciziile factorilor de decizie depind direct de politicile publice, „regula de aur” este ca scopurile și obiectivele decidenților să decurgă din necesitățile societății și nu din cele personale. La nivel național, dar și teritorial, bibliotecarii vor promova politici privind susținerea formării continue a specialiștilor în domeniul biblioteconomiei și științelor informării și vor susține îmbunătățirea constantă a cadrului legislativ, instituțional și de finanțare a domeniului, asigurând condiții favorabile de sănătate și protejarea patrimoniului național scris. De asemenea, bibliotecile publice își vor asuma în continuare rolul de punte de acces informațional pentru comunitatea servită, inclusiv pentru organele administrației centrale și locale. „Bibliotecile vor fi acei actori comunitari care vor încuraja respectarea și promovarea drepturilor culturale fundamentale, acces la cultură și participarea la viața culturală a comunității. Bibliotecile vor promova diversitatea și protejarea identității culturale în comunitățile servite și vor promova recunoașterea contribuției culturii la coeziunea și incluziunea socială în comunitate. De asemenea, se va încuraja ca factorii de decizie să susțină programele naționale și locale de promovare a cărții și lecturii”, a spus Elena Pintilei.

Victoria Vasilica, director executiv al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova, a remarcat  că bibliotecarii din Republica Moldova au condițiile și aptitudinile profesionale necesare pentru a contribui la crearea unei societăți alfabetizate, informative, participative și incluzive. Totuși, pentru perfecționarea capacităților profesionale ale acestora, ABRM este gata să ofere toată susținerea necesară. Odată ce bibliotecarii vor avea competențele necesare, vor putea accesa fonduri pentru instituție și pentru comunitățile în care activează și nu doar. Victoria Vasilica spune că ABRM va avea un program de formare a bibliotecarilor, un program de sprijin al comunităților și va pune accentul pe dezvoltarea strategică și cea instituțională.

Eugenia Bejan, directoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, a relatat că tendințele internaționale în domeniul biblioteconomic țin de crearea unei biblioteci inclusive. Asta ar însemna existența cărților adaptate persoanelor cu deficiențe de vedere sau dizabilități intelectuale, servicii pentru persoanele cu necesități speciale etc. Un alt obiectiv ține de alfabetizarea media, ceea ce ar însemna educarea gândirii critice, comunicarea eficientă, securitatea online, da și lupta cu știrile false. În proiect sunt și bibliotecile ludice, adică crearea unui loc unde copilul să vrea mereu să revină, dar și bibliotecile verzi, unde s pune accentul pe reducerea consumului de energie, reciclarea materialelor, colectarea separată a deșeurilor etc. Eugenia Bejan a remarcat că la bibliotecă a fost lansat recent și un proiect  radio online pentru copii, susținut de Oficiul Consiliului Europei, în spiritul asigurării drepturilor egale între copii.

Forumul Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci este la ediția a 26-a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.