Anul 2016 în evenimente şi imagini: Noiembrie

Învestirea Guvernului Filip, proteste, alegeri prezidenţiale directe după o perioadă de circa 20 de ani. Astfel de evenimente au marcat anul 2016. Agenţia de presă IPN, la final de an, prezintă evenimentele de rezonanţă care s-au întâmplat în fiecare din cele 12 luni.
---


Evenimentul lunii noiembrie: Turul doi al alegerilor prezidenţiale



Pe 2 noiembrie Comisia Electorală Centrală a anunţat organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale în data de 13 noiembrie, la două săptămâni de la primul tur.

La 7 noiembrie Consiliul de Directori Executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova. Astfel, Republica Moldova a obţinut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (circa 178,7 milioane de dolari SUA sau 75 la sută din cota Republicii Moldova la FMI). După anunţul FMI, şi alţi parteneri externi, cum ar fi UE şi Banca Mondială, au deblocat finanţările pentru Moldova.

Pe 11 noiembrie Curtea de Apel Chişinău a menţinut decizia Judecătoriei Buiucani care l-a condamnat pe fostul premier Vlad Filat la nouă ani de închisoare. Avocaţii au declarat că nu sunt de acord cu decizia magistraţilor şi o vor contesta la Curtea Supremă de Justiţie. Decizia poate fi contestată până pe 9 ianuarie 2017.

La 13 noiembrie s-a desfăşurat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la care a avut loc o mobilizare fără precedent a cetăţenilor din diasporă – la urnele de vot au mers peste 130 de mii de alegători de peste hotare, de două ori mai mulţi decât în primul tur. Igor Dodon a acumulat 52,18% din voturi, iar Maia Sandu – 47,82%. La urnele de vot s-au prezentat peste 1,6 milioane de alegători.

Reprezentanţii comunităţilor de moldoveni din Italia, Maria Britanie, Franţa şi Irlanda au depus la 21 noiembrie acţiuni de chemare în judecată privind încălcarea dreptului constituţional la vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie. Instanţele de judecată naţionale au respins contestaţiile cetăţenilor din diasporă.

Pe 24 noiembrie, 16 persoane au fost reţinute de către ofiţerii anticorupţie, fiind bănuite de trucarea licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău. S-a constatat că în urma fraudării licitaţiilor, pe mesele copiilor din şcolile şi grădiniţele din capitală ajungeau alimente alterate şi neconforme. Ulterior, şefa Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a fost suspendată din funcţie pe perioada anchetei, iar în decembrie s-a anunţat că îi expiră contractul în baza căruia a fost numită în funcţie.

Pe 25 noiembrie, Banca Naţională a Moldovei (BNM) a anunţat că a primit al treilea raport despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporţii din sectorul bancar al Republicii Moldova. Kroll a identificat delapidarea unor sume de aproximativ 600 de milioane de dolari. Compania a continuat depistarea veniturilor rezultate din creditele frauduloase acordate companiilor Grupului Shor care, în perioada ianuarie 2012 - noiembrie 2014, au acţionat în mod concertat până la insolvabilitatea celor trei bănci – BEM, Banca Socială şi Unibank. Milioane de dolari din veniturile frauduloase au fost transferate părţilor din întreaga lume, majoritatea fiind transferate pe conturile bancare din Rusia, Moldova, Estonia şi Cipru.


Selecţie de Mariana Galben, IPN 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.