Antreprenorii pot accesa granturi pentru îmbunătățirea competitivității la export

Antreprenorii pot accesa granturi de până la 600 de mii de lei după principiul 1+1, cu asumarea unei contribuții similare sumei accesate, pentru a-și îmbunătăți competitivitatea la export. Mecanismul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și este susținut financiar de Grupul Băncii Mondiale, transmite IPN.

Potrivit viceprim-ministrului Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, programul lansat astăzi vine să susțină întreprinderile mici și mijlocii să cucerească noi piețe. Programul va oferi susținere la cel puțin 200 de companii. Cucerirea de noi piețe înseamnă „prosperitate pentru întreaga țară, locuri de muncă acasă bine plătite și creștere economică pentru toată țara”, a spus ministrul.

Piața europeană nu este nouă pentru Republica Moldova, iar faptul că Moldova își exportă produsele de mai mult timp în UE este o dovadă a faptului că produsele sunt de înaltă calitate, a remarcat Inguna Dobraja, directoare de Țară a Băncii Mondiale în Moldova.

Banii accesați prin acest program pot fi folosiți atât pentru echipamente și utilaje, cât și pentru servicii soft, activități de promovare, obținerea de acreditări, certificări etc., a precizat Dumitru Pîntea, director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. El a adăugat că la ODA antreprenorii pot găsi suport indiferent de perioada de activitate a acestora, din momentul lansării, creșterii, până la cel al internaționalizării. Cei care au nevoie de bani pentru un proiect investițional mai mare decât ceea ce oferă programul de granturi pot combina proiectul cu resurse financiare din mai multe părți.

Banca Mondială pune la dispoziție cinci milioane de dolari pentru această componentă, dar vine și cu un suport semnificativ pe dimensiunea de capitalizare a fondului de garantare a creditelor, astfel încât efortul de a accesa credite din sectorul bancar să fie susținut în eventualitatea insuficienței gajului companiilor pentru a accesa aceste credite. Dumitru Pîntea a îndemnat toți antreprenorii care vor să exporte să acceseze pagina oda.md, la capitolul internaționalizare, și să vadă exact condițiile de eligibilitate. Procesul de aplicare este online și are loc continuu.

Victor Nistorică, administratorul unei brutării, a spus că afacerea pe care o administrează se dezvoltă accelerat. În ultimii ani, numărul de angajați a crescut de la 15 la 50 și s-a diversificat mult gama de produse. Ceea ce a obținut brutăria se datorează și suportului programelor de stat. Cu suportul de internaționalizare a afacerilor a procurat utilaje și acum livrează și în România, în peste 170 de magazine, produsele fiind apreciate de consumator.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.