ANRE a decis să iniţieze procedura de suspendare a licenţei companiei Dominic SRL pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Decizia a fost luată ca rezultat al examinării activităţii companiei respective, dar şi a „Lukoil-Moldova” SRL, transmite IPN.
În cazul companiei Dominic SRL, inspectorii ANRE au constatat că adaosurile achitate intermediarilor utilizaţi în lanţul de achitări pentru gazul lichefiat importat şi comercializat pe teritoriul Moldovei au condus la ridicarea preţurilor la aceste produse. Materialele controlului efectuat la compania respectivă vor fi transmise Centrului Naţional Anticorupţie şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
În cadrul aceleaşi şedinţe, Consiliul de administraţie al ANRE a emis o prescripţie pentru „Lukoil-Moldova” SRL, prin care a obligat compania să înlăture, în termen de 14 zile, abaterile de la Metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere, constatate de ANRE în urma controlului activităţii acestei întreprinderi. Conducerea companiei a fost avertizată că, în cazul neexecutării prescripţiei, ANRE va iniţia procedura de retragere a licenţei deţinută de această întreprindere.