Animalele utilizate în scopuri ştiinţifice vor fi protejate printr-o lege specială
Animalele folosite în scopuri experimentale sau în alte scopuri ştiinţifice vor fi protejate printr-o lege aprobată de Parlament în prima lectură.
Legea stabileşte speciile de animale care pot fi utilizate în acest scop, condiţiile de întreţinere a acestora şi de efectuare a experimentelor, etc. De asemenea, Legea reglementează utilizarea animalelor pentru obţinerea, fabricarea, testarea calităţii medicamentelor, alimentelor şi altor substanţe sau produse. În proiect sunt stabilite măsuri de protecţie a animalelor folosite în experimente, unităţile de creştere şi de furnizare, precum şi atribuţiile organelor competente.
Constantin Mihailescu, ministrul ecologiei şi resurselor naturale a declarat că proiectul a fost elaborat in conformitate cu prevederile Directivei Uniunii Europene privind protecţia animalelor utilizate în scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice. Autorii susţin că adoptarea acestui proiect, va contribui la crearea cadrului legislativ adecvat practicii internaţionale în acest domeniu.
La sfârşitul săptămânii trecute, Parlamentul a aprobat în a doua lectură şi proiectul de lege care prevede înregistrarea tuturor animalelor domestice din R. Moldova.