Andrei Strâmbeanu a fost petrecut pe ultimul drum

Poetul, prozatorul, dramaturgul și eseistul Andrei Strâmbeanu a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. Familia, prieteni, colegi și cei care l-au cunoscut pe Andrei Strâmbeanu au participat la un miting de doliu, la Cimitirul Central din capitală, unde va fi și înmormântat poetul, transmite IPN.

Potrivit ministrului culturii, Sergiu Prodan, Andrei Strâmbeanu a fost omul care întotdeauna a dat lecții. „Niciodată vorba nu a fost despre bani, dar despre romantism, dragoste, prietenie. Se știe că, plecând, nu iai nimic cu tine, sicriul nu are buzunare, dar de fapt iai cu tine ceea ce lași aici. El a lăsat o moștenire artistică, dramaturgică etc. Andrei Strâmbeanu a meritat onoruri de stat pe ultimul drum, dar a ales momentul plecării când cei vechi s-au dus și cei noi încă nu au venit. Cred că e ultima lecție pe care o să ne-o dea Andrei Strâmbeanu, punând o oglindă în față, ne aduce cu picioarele pe pământ ca să fim sinceri și adevărați”, a spus ministrul.

Prezent la ceremonia funerară a fost și primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care a spus că anul 2021 va rămâne în memorie ca anul în care a trăit clipe de tristețe din cauza plecării în neființă a mai multor reprezentanți ai elitei intelectuale autohtone. El l-a calificat pe Andrei Strâmbeanu drept o personalitate notorie, patriot, militant activ pentru mișcarea de eliberare națională. Fostul președinte spune că a rămas impresionat de scrierile poetului, care sunt realiste și a ajuns la concluzia că operele sale sunt profunde și valoroase în totalitate, în ele fiind reflectate problemele reale ale societății, inclusiv sub aspect istoric. Îl descrie ca un om cu verticalitate, fiindcă a spus lucrurilor pe nume, nefiind de acord cu multe regimuri de după război. Mircea Snegur consideră că Andrei Strâmbeanu a fost, din toate punctele de vedere, un om bun, dar pentru el personal a fost și un prieten adevărat.


Academicianul, criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi, a spus că pleacă dintre noi un om al adevărului. În opinia sa, Andrei Strâmbeanu a fost născut ca să spună adevărul și l-a spus prin literatură, care pentru el nu era ficțiune, ci document, expresia adevărului. De acum înainte, cei care vor cerceta realitățile postbelice vor trebui să-i consulte opera literară, dramaturgia, eseurile. Andrei Strâmbeanu a fost un om al vieții publice, reacționa mereu la tot ce se întâmplă și chiar în ultimele zile ale vieții voia să participe la campania electorală. Mihai Cimpoi spune că, în ultima perioadă, poetul îl suna foarte des, deoarece scria un articol despre el. Portretul său îl onorează. „Odată cu plecarea sa, se formează un gol imens al oamenilor de cultură, care în număr mare au plecat, dar nu pot fi înlocuiți”, a spus Mihai Cimpoi.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a spus că e foarte greu de acceptat evidența și asta pentru că în dreptul numelui lui Andrei Strâmbeanu e greu să convertești timpul verbelor la trecut. „Andrei Strâmbeanu părea să fie un om care înfruntă calendarul și ordinea biologică a vârstei. Era un spirit robust, cu caracter, avea proiecte de viață, era un om al scrisului, al culturii, al teatrului. A fost un implicat, nu a fost un scriitor contemplativ. În ultimii ani parcă era bătut în cuie la masa de scris, dar și era un om al cetății până în ultimul moment. Avea o atitudine cetățenească, nonconformistă. Era în opoziție față de mai marii zilelor de azi și de ieri. A fost un incomod, pentru că spunea adevărul, era carismatic”, a afirmat Arcadie Suceveanu.

Vineri, sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Andrei Strâmbeanu a fost depus la catedrala, Sf. Teodora de la Sihla, unde zeci de oameni și-au luat rămas bun de la poet.

Andrei Strâmbeanu s-a născut la 25 august 1935, la Fântâna-Albă, județul Bălți, România și s-a stins la 5 august, la vârsta de 85 de ani.


A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă”, unde colegi i-au fost Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă, Pavel Boțu, Ion Ungureanu, Valeriu Gagiu sau Serafim Saca. A colaborat cu artiști de renume a estradei naționale precum: Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Eugen Doga.

Printre cele mai reprezentative opere se enumeră: „Fântâna Albă”, „Contrapunct”, „Contrapunct II”, „Floare de Cais sau Mielul netăiat”, „Poezii cu gust de pelin” „Armăsarul cu dinți de aur”, „Consumatorul de onoruri” etc.

Andrei Strâmbeanu a fost distins cu medalia „Mihai Eminescu” în 1997, cu „Ordinul Republicii” în 2011, cu Premiul Național al Republicii Moldova și cu Premiul „I. L. Caragiale” pentru dramaturgie al Academiei Române în 2008. În anii 1979, 1981, 2001, 2002 și 2004 a devenit laureat al Concursului Național de Dramaturgie. Piesele sale s-au montat în teatre din Republica Moldova și Germania, iar cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.