Andrei Năstase a prezentat un plan de „creștere a confortul urban”

Candidatul Blocului ACUM DA PAS pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, Andrei Năstase, intenționează să „crească confortul urban” pentru locuitorii orașului și ai suburbiilor, dacă va deveni primar. Acesta a prezentat un Plan în acest sens, prin care își propune să „reconstruiască Chișinăul”, inclusiv la capitolul drumuri, transport public sau trafic rutier, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Andrei Năstase, a menționat că oamenii din oraș nu mai pot fi supuși la tot felul de „experimente sociale și economice”. Panul vizează refacerea drumurilor care contorizează cei mai mari indicatori de trafic, instituirea semaforizării inteligente, iluminat public modern și de calitate. De asemenea, în plan au fost incluse acțiuni ce vor duce la mărirea și modernizarea parcului urban de autobuze și troleibuze, dar și cele ce țin de implementarea soluțiilor inteligente de e-ticketing.

Implementarea măsurilor va avea loc, potrivit lui Andrei Năstase, având expertiza internațională, în special cea românească. Candidatul spune că a făcut calcule privind sursele financiare necesare în acest sens, doar că le va face publice mai târziu. De altfel, suma necesară nu va putea fi alocată în totalitate din bugetul municipal, dar se va colabora cu Guvernul, instituții ale statului și a partenerii externi.

Candidatul a îndemnat locuitorii Chișinăului și ai suburbiilor de a participa la alegeri și de a-l vota în calitate de primar, alături de lista candidaților pentru funcția de consilier din partea ACUM.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 8 octombrie 2019

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.